Două cutremure în România sâmbătă dimineaţa
Două cutremure cu magnitudini de 3, respectiv 2,9 grade pe scara Richter, au avut loc sâmbătă dimineaţa în judeţul Buzău, la un interval de 26 de minute, conform INFP.
Primul seism, de 3 grade pe scara Richter, s-a produs la ora locală 5:18 şi la o adâncime de 129,8 kilometri, iar localităţile cele mai apropiate de epicentru au fost Colţi - 7 kilometri şi Buzău - 47 de kilometri. Distanţa faţă de Bucureşti a fost de 103 kilometri.
Cel de-al doilea cutremur, cu o magnitudine de 2,9 grade Richter, a avut loc la ora locală 5:44 şi la o adâncime de 135,5 kilometri. De la începutul lunii februarie, în România s-au produs 20 cutremure cu magnitudini cuprinse între 2,3 şi 5 grade pe scara Richter. Anul trecut, în Vrancea au avut loc două seisme cu magnitudini de 5,3 grade pe scara Richter, unul în 24 septembrie, la ora locală 2:11, şi celălalt pe 28 decembrie, la ora locală 1:20.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News