Două beri pe zi, în 10 ani, te duc la ciroză. Specialist: ”E mai puțin nociv consumul ocazional, chiar dacă e în cantitate mai mare”
Cafeaua se numără printre băuturile cele mai consumate la nivel mondial. Câte căni de cafea e sănătos să bem în fiecare zi? Un răspuns important vine de la medicul Teodor Bădescu.
Pentru a înțelege mai bine efectele cafelei asupra sănătății, medicul Teodor Bădescu a făcut câteva precizări importante în cadrul unui interviu difuzat la DCNewsTV.
Dr Teodor Bădescu, medic primar Gastroenterologie cu competențe în Endoscopie și Endoscopie Digestivă Terapeutică, de la Spitalul Clinic SANADOR, a vorbit, la Interviurile DC News și DC Medical, despre cât de benefică este cafeaua pentru sănătate. „Despre cafea am o părere bună și mulți doctori împărtășesc această părere. Este un obicei pe care mulți îl au. Dacă bei o cafea clasică, cafeaua făcută la ibric, cum se zice, nu este deloc dăunătoarea, dimpotrivă! Stimulează activitatea creierului, are puțin efect diuretic, îți dă o stare de beatitudine. Deci, o cafea pe zi este chiar foarte indicată”, a spus medicul Teodor Bădescu.
Ulterior, a lansat însă și un avertisment. „În momentul în care consumul de cafea este făcut fără măsură, atunci efectul cafelei devine nociv”, a avertizat medicul.
Dr Teodor Bădescu a vorbit, în cadrul interviului, și despre consumul de bere, lansând și aici o avertizare importantă.
Numărul de beri care te duce direct la ciroză
„Alcoolul poate să fie considerat factor de risc atunci când este consumat fără moderație. De exemplu, consumul zilnic de alcool, chiar și într-o cantitate moderată, într-un anumit interval de timp, între zece și 15 ani, poate să ducă la ciroză”, a spus medicul Teodor Bădescu. „În beri... ar fi suficient să bei câte două beri pe zi și ai putea ajunge la ciroză”, a explicat medicul, adăugând ulterior: „Este mai puțin nociv consumul ocazional, chiar dacă e în cantitate mai mare, decât consumul zilnic.”
Cu privire la vin, „medicii recomandă că e bine pentru sănătate dacă consumi un pahar de vin la prânz”.
De asemenea, în cadrul interviului, a lansat un avertisment și cu privire la alimentele procesate, „care, de multe ori, sunt din import, nu știm exact cum s-au cultivat plantele sau cum au fost crescute animalele respective”. „Abuzul alimentar intră în discuție. Poți consuma orice aliment, dar fără să faci abuz!”, a precizat medicul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News