Data publicării:

Două autocare s-au ciocnit frontal. Cel puțin 60 de persoane și-au pierdut viața în Ghana

Autor: Eduard Pascu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Accident autocare Ghana
Accident autocare Ghana

Cel puţin 60 de persoane au fost ucise în coliziunea frontală a două autocare pe un drum din sudul Ghanei în primele ore ale zilei de vineri, a anunţat poliţia, citată de France Presse.

"Moartea a cel puţin şaizeci de persoane a fost confirmată", a declarat un comandant de poliţie, Joseph Antwi Gyawu, precizând că accidentul a avut loc în jurul orei 2:00 GMT în regiunea Bono Est, la circa 430 km nord de capitala Accra. "Vehiculele mergeau în direcţii diferite când a avut loc coliziunea", a adăugat el. Unul dintre autobuze a luat foc şi celălalt a fost zdrobit.

Fiecare vehicul transporta în jur de cincizeci de pasageri. Echipe de salvare au fost trimise la locul accidentului, inclusiv pompieri. Potrivit medicului Kwame Arhin de la Spitalul din Kintampo, 28 de răniţi primesc acolo îngrijiri. "Şapte dintre cei 28 de pasageri care ne-au fost aduşi sunt în stare critică", a precizat medicul.

Vezi și: Zeci de morți și sute de răniți în explozia unei fabrici de produse chimice

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel