Data actualizării:
Data publicării:

Dosarul 'Revoluţiei'. PÎCCJ, decizie ce-l privește pe Ion Iliescu

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Protocoale secrete
Protocoale secrete

Procurorii militari din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus, în cazul dosarului ''Revoluţiei'', extinderea şi efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Ion Iliescu, pentru intervalul 22 - 27 decembrie 1989, sub aspectul săvârşirii infracţiunii contra umanităţii.

În cauza cunoscută generic sub denumirea dosarul 'Revoluţiei', procurori militari ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus extinderea şi efectuarea în continuare a urmăririi penale, pentru intervalul 22 - 27 decembrie 1989, sub aspectul săvârşirii infracţiunii contra umanităţii, faţă de suspectul Iliescu Ion, la data săvârşirii faptelor membru şi preşedinte al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, organism care de facto a exercitat puterea executivă şi legislativă centrală, comportându-se ca un Guvern până la apariţia Decretului-Lege nr. 2 din 27 decembrie 1989, când preşedintele consiliului a primit rolul unui şef de stat, iar atribuţiile legislative ale consiliului au fost separate de cele executive, arată PÎCCJ.  

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel