Data publicării:

Dosarul Nazarcea, răsturnare de situație. Avocat din Bruxelles: E foarte neobișnuit

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Avocatul Bernard O’Connor din Bruxelles,  specializat pe legislația europeană privind fondurile europene pentru agricultură, a venit în vizită la Constanța, unde a avut o discuție cu IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului și avocatul Maria Vasii, în privința dosarului Nazarcea.

Cu acest prilej, a oferit și o declarație de presă pentru media românească.

„Când am văzut cazul, m-am gândit că este foarte neobișnuit. Acuzele din dosar au fost situate în legislația penală, când ele țineau de legislația administrativă (civilă). Am oferit opinia mea avocatului Vasii spunând că este cu totul neobișnuit că există proceduri penale în astfel de situații.

Relația dintre fermieri și administrație este foarte complexă,  ca și chestiunile legate de subvenții. Este o zonă foarte complexă din punct de vedere al practicilor și al legislației și de multe ori se comit greșeli. Soluționarea lor se face prin stabilirea unor compensări pe anul care urmează. Din experiența mea, eu n-am văzut până acum un caz penal în astfel de situații.

Chiar și legislația europeană însăși spune că soluționarea acestor situații se face în zona legislației administrative (civile) și că în situații foarte rare se poate ajunge în zona penală.

Am scris toate aceste lucruri într-un document legal trimis avocatului Maria Vasii, arătând ce spune legea, ce spun procedurile, ce spune practica obișnuită. (document depus la instanță)", a zis avocatul.

Nici caz penal, nici caz civil

"Opinia mea, văzând dosarul, este că nu avem de-a face cu un caz penal. Documentele nu demonstrează nici că avem de-a face cu un caz civil, deoarece nu avem nici o dovadă că autoritatea competentă, APIA, a examinat terenul. Asta ar fi trebuit să fie o procedură preliminară oricărui fel de acuzație. Fie că acuzi civil sau penal, trebuie să ai o inspecție APIA, ceea ce nu s-a întâmplat.

Există în dosar câteva probe indirecte, de tipul „așa am auzit”, care spun că „poate (posibil ca), acum câțiva ani, terenul să nu fi fost în bune condiții agricole. Dar dincolo de asta, nu există probe directe care să demonstreze acuze civile sau penale.

[citeste si]

Sunt situații foarte rare când acuzele pot ajunge în penal. Din experiența mea, asta s-a întâmplat doar când există o înțelegere secretă între fermier și autorități, cu scopul unor fraude. Aici nu există o asemenea situație", a zis avocatul Bernard O'Connor din Bruxelles.

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, este acuzat de obținerea fără drept de fonduri europene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel