UPDATE: Procurorii au cerut o pedeapsă mai mare. În timpul procesului, procurorul de şedinţă a solicitat judecătorilor condamnarea lui Adrian Severin la 6 ani şi 6 luni de închisoare pentru luare de mită şi 5 ani pentru trafic de influenţă, la care să se adauge un spor de pedeapsă. ÎCCJ va lua o decizie miercuri.
Adrian Severin a fost condamnat la trei ani și trei luni de închisoare cu executare, în prima decizie a instanței, luată în februarie 2016. Fostul europarlamentar a fost trimit în septembrie 2013 în judecată pentru luare de mită și trafic de influență.
Dosarul vine după ce Adrian Severin și alți doi parlamentari ar fi acceptat să-și vândă serviciile unor jurnaliști sub acoperire care pretindeau că se ocupă cu acțiuni de lobby. În schimb, parlamentarii primeau 100.000 de euro. Adrian Severin a cerut să fie audiați în instanță George Maior și Traian Băsescu. ÎCCJ a respins cererea.
Astăzi, la ÎCCJ, Adrian Severin a afirmat: ”Mai sunt unele probleme de ridicat, le-am dat mână liberă avocaților, vom vedea ce va fi, este perfect posibil să nu fie ultimul termen, este perfect posibil să fie o sentință cu executare. Sunt pregătit pentru orice. Aici nu e vorba de mine, e vorba de probleme ale sistemului judiciar. (...) Nu știu de ce au respins audierea lui Traian Băsescu. Se spune că Băsescu cunoștea situația înscenării, dar nu cunoștea aspecte legate de vinovăția mea. De unde stii ce știe martorul dacă nu-l audiezi? Dacă este vorba de o înscenare nu mai este vorba de o vinovăție”. Fostul europarlamentar a susțin că în cazul său am putea vorbi de ”călăi” cu referire la judecători, explicând că sunt călăi judecătorii care execută ordine și condamnă înainte să judece.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu