Data publicării:
Dosarul lui Barna ar fi fost clasat nelegal de DNA Alba - Documente
Dosarul lui Barna ar fi fost clasat nelegal de DNA Alba, potrivit informațiilor publicate de jurnalista Sorina Matei.
"Dosarul penal al proiectelor lui Barna, redeschis de DNA pe 28 octombrie 2019, a fost clasat NELEGAL de DNA Alba, pe "săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentarea cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al UE sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei". Dosarul penal al proiectelor lui Barna poartă numărul de 38/P/2018 și este instrumentat de Secția I a DNA.
Şefa DNA Alba, prietena LCK de la DIICOT Sibiu, cu rezultate catastrofale la DNA Alba, Danusia Boicean, a comunicat astăzi denunţătorului Zsolt Oszvath în dosarele proiectelor lui Barna, copia ultimei ordonanţe de clasare a DNA Alba (pe care DNA nu a dorit să o transmită), prin care Danusia Boicean şi procurorul de caz, Mihaela Beschiu (cea cu familia în afaceri, nepoata lui Nariţa, șeful PCA Alba/Augustin Lazăr) au închis dosarul pe 18 Martie 2019", scrie jurnalista Sorina Matei.
"Mădălina Scarlat, adjuncta DNA, i-a infirmat în întregime soluţia de clasare"
"Ordonanţa de clasare din 18 Martie 2019 pe dosarul proiectelor lui Barna arată că soluţia de închidere a dosarului a fost dată pe "săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentarea cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al UE sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei", deşi chiar aceleaşi procuroare (Danusia Boicean şi Mihaela Beschiu) susţineau în precedenta ordonanţă de clasare din 2 aprilie 2018, disjungere şi formare a acestui dosar, că extind urmărirea penală în acest caz pentru că din probatoriul testimonial administrat şi înscrisuri rezultă că în derularea proiectului au fost folosire documente false/inexacte incomplete iar administratorii firmelor ofertante necâştigătoare, audiaţi în calitate de martori la DNA Alba, chiar au negat participarea la procedura de achiziţie organizată.
"DNA Alba confirmă"
DNA Alba prin şefa Danusia Boicean confirmă că pe 28 Octombrie 2019, lunea trecută/acum o săptămână, Mădălina Scarlat, adjuncta DNA, ca procuror ierarhic superior, i-a infirmat în întregime soluţia de clasare în dosarul proiectelor lui Barna, a desființat-o în totalitate, a redeschis urmărirea penală şi a dispus reluarea urmăririi penale în dosar pentru că soluţia de clasare a Danusiei Boicean și Mihaelei Beschiu de la DNA Alba era NELEGALĂ. Dosarul penal al proiectelor lui Barna poartă numărul 38/P/2018 şi este instrumentat în prezent de Secţia I a DNA. Ca atare, plângerea domnului Zsolt faţă de ultima soluţie de clasare a DNA Alba, desfiinţată chiar de DNA, a rămas fără obiect", mai spune jurnalista.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News