Data publicării:

Dosarul Colectiv a fost trimis în judecată

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a trimis în judecată dosarul Colectiv, la Judecătoria Sectorului 4. În urma incendiului din Colectiv 64 de tineri şi-au pierdut viaţa

Cei trei patroni ai clubului Colectiv vor fi judecaţi pentru ucidere din culpă, în formă agravată, având ca urmare decesul mai multor persoane, vătămare corporală din culpă, în formă agravată şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

Potrivit news.ro, patroana firmei de artificii va fi judecată pentru ucidere din culpă, în formă agravată, având ca urmare decesul mai multor persoane, vătămare corporală din culpă, în formă agravată, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri.

Pe 30 octombrie, în clubul bucureștean Colectiv, unde trupa Goodbye to Gravity susținea concertul de lansare a noului album, a izbucnit un incendiu puternic. Bilanțul celor decedați se ridică la 64, dintre care 27 au murit în incendiu, 25 în spitalele din țară și 12 în străinătate. La o zi după producerea tragediei, în spitalele bucureștene erau internate 155 de persoane rănite în timpul incendiului.

[citeste si]


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel