Dosarul autostrăzii Arad - Nădlac: Nelu Iordache, ridicat de DNA
Procurorii
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a reziliat pe 22 noiembrie contractul pentru construirea primului tronson al autostrăzii Nadlac-Arad, încheiat cu o asociere din care face compania Romstrade. Motivul principal al rezilierii a constituit întârzierea lucrărilor. Directorul general al CNADNR, Mircea Pop , a declarat că motivul principal al rezilierii contractului este reprezentat de întârzierile în execuţie. Proiectul este, în prezent, doar la stadiul de 20%, în contract stipulându-se că acesta ar fi trebuit să fie la 70%.
Potrivit procurorilor DNA, dosarul ar viza o deturnare de fonduri de 6 milioane de euro la construcția primului tronson al autostrăzii Arad-Nadlac, adjudecată de asocierea româno-portugheză Romstrade-Monteadriano.
Victor Ponta a afirmat că proiectul de construcţie a autostrăzii Arad-Nădlac, finanţat şi de către Uniunea Europeană, a fost licitat în condiţii considerate de Comisia Europeană ca fiind greşite, astfel că este posibilă rezilierea contractului şi organizarea unei noi licitaţii, informează Mediafax.
Construcţia autostrăzii Nădlac-Arad a fost împărţită în două loturi, pe o distanţă totală de apropae 39 kilometri. Primul a fost adjudecat de asocierea româno-portugheză Romstrade-Monteadriano Engenharia e Construcao-Donep Construct, pentru 115,8 milioane euro, iar lotul al doilea a revenit companiei germane Alpine Bau, valoarea contractului fiind de 124,45 milioane euro. Finanţarea proiectului a fost asigurată din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene.
Deși lucrările au început în toamna anului trecut, iar termenul de finalizare a ambelor tronsoane ale Autostrăzii Nădlac-Arad era anul 2013, autostrada este realizată doar în proporție de 20%.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News