Dosare penale și amenzi pentru indivizii care l-au blocat în trafic pe activistul Daniel Bodnar
Polițiștii au reușit să-i identifice pe indivizii care l-au blocat în trafic și l-au șicanat pe activistul de mediu Daniel Bodnar, dar și pe amicii cu care acesta se afla pe teren în seara zilei de 13 ianuarie.
Incidentul s-a petrecut la Mănăstirea Humorului, iar după audieri și punerea cap la cap a tuturor informațiilor, oamenii legii au început urmărirea penală față de două persoane, informează Monitorul de Suceava.
Ambele sunt din Mănăstirea Humorului și s-au ales cu dosare penale pentru comiterea infracțiunii de „constituirea unui grup format din trei sau mai multe persoane, în scopul de a săvârși acțiuni ilicite, contrare ordinii și liniștii publice și normelor de conviețuire socială, precum și alte acte de încurajare sau sprijinire, sub orice formă, a unor astfel de grupuri de persoane, care incită la dezordinea socială”, respectiv „împiedicarea sau îngreunarea circulației rutiere”.
De asemenea, s-au aplicat 8 amenzi contravenționale, în valoare totală de 4.250 de lei și se continuă cercetările pentru infracțiunea de ”amenințare”.
Sursa: Monitorul de Suceava
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News