Dosar Tăriceanu - DNA: A fost făcut ca ''rezervă''
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră drept "o făcătură ordinară" dosarul în care DNA solicită Camerei superioare a Parlamentului încuviinţarea începerii urmării penale în cazul său şi susţine că acest dosar a fost făcut ca "rezervă" pentru situaţia în care era achitat în cauza aflată atunci pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
"Nu am vrut să particip la niciun fel de discuţie în cadrul Biroului permanent al Senatului, în care s-a luat în discuţie acest subiect, ca să nu se considere că prezenţa mea acolo poate să influenţeze într-un fel sau în altul decizia BP şi a Senatului cu privire la data la care se organizează dezbaterea. Procuratura a trimis nu mai puţin de 17.000 de pagini ca să convingă lumea că sunt dovezi solide. Ei bine, acest dosar care a fost făcut, a fost făcut ca să existe rezerva necesară în cazul în care în celălalt dosar, care era la Curtea Supremă, eu voi fi achitat. Sunt foarte anticipativi, ca să zic aşa, domnii de la DNA şi au făcut un nou dosar, care este o făcătură ordinară. Când Biroul permanent al Senatului (...) este hotărât să pună dezbaterea pe ordinea de zi, n-am nici cea mai mică reţinere să particip la dezbatere şi să îmi prezint punctul de vedere, pentru că acesta este singurul lucru pe care pot să-l fac. După aceea, votul colegilor mei este strict apanajul lor", a declarat Tăriceanu luni seara, la România Tv.
Pe 7 noiembrie 2018, Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut Senatului încuviinţarea începerii urmăririi penale pe numele lui Călin Popescu-Tăriceanu.
Procurorii susţin că acesta ar fi primit indirect, în perioada 2007 - 2008, pe vremea când era premier, foloase materiale de aproximativ 800.000 de dolari de la o firmă austriacă.
Comisia juridică trebuie să întocmească un raport, care va fi transmis plenului, cel în măsură să încuviinţeze sau să respingă solicitarea DNA.
Vezi și: Conflict PSD-ALDE. Tăriceanu își asumă: Deficiență majoră
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News