Data actualizării:
Data publicării:

Băsescu, apel la intervenția Guvernului în dosarul Revoluției, prin OUG. ”Așa ceva nu se poate numi justiție”

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Fostul președinte Traian Băsescu a vorbit despre dosarul Revoluției.

În contextul în care sute de oameni au fost chemați la Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul Revoluției, fostul președinte al României, Traian Băsescu a fost întrebat ce părere are despre modul în care se face acum justiția în dosar, ținând cont că este un proces important, dar mai ales vechi.

"Nici nu putem ignora realitățile codului de procedură penală. În mod categoric, judecătorii nu își puteau permite încălcarea codului de procedură penală să facă o citare parțială a martorilor, a celor care au reclamat și așa mai departe. Cred eu, că acest proces va fi un proces cu o profundă semnificație și atunci putem să-l tratăm în mod special. Adică, ar trebui emisă o odonanță de urgență, care să aibe în conținutul ei o înțelegere între judecători și Guvern asupra modului cum un astfel de proces se poate desfășura, pentru că, imaginați-vă că la fiecare termen vor trebui citați cei cinci mii de oameni care au o calitate în acest proces. Deci trebuie o ordonanță de urgență, special pentru acest proces și judecătorii de la Înalta Curte sunt cei care pot spune: mecanismul trebuie să fie următorul, unu, doi, trei, patru. Așa ceva nu se poate numi justiție", a declarat Traian Băsescu, în direct, la România TV.

După 10 ani de atunci și alți 30 de la eveniment, procesul pare departe de a fi rezolvat. Traian Băsescu a fost întrebat care este explicația și dacă există cineva care nu vrea ca acest proces să fie Rezolvat.

"Eu am o explicație foarte simplă. Dacă șefii militari și politici, într-un fel sau altul, dacă veți lua precesele care s-au desfășurat la Timișoara, la Sibiu, la București, veți constata că într-un fel sau altul, au fost condamnați. Marea problemă este cu cei care efectiv au tras și care la acea vreme erau locotenenți majori, căpitani, iar astăzi sunt generali. E aici o remanență a evenimentelor, sigur nu mă refer la întregul corp al generalilor, dar să știți că cei care au executat la vremea respectivă, au ajuns astăzi la funcții foarte înalte și asta a fost singura explicație pe care eu am avut-o când am văzut cât de înfrânat este acest proces. Ei înșiși sunt cei care gestionează lucrurile. În mod categoric există o influență a celor care efectiv au tras la Revoluție, a celor care au executat ordine, care la vremea respectivă erau mici în funcții, iar la vremea de astăzi sunt mari în funcții", a mai spus el. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel