Data actualizării:
Data publicării:

Dosar Revoluție. Augustin Lazăr: Ar putea să fie serios afectat

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Augustin Lazăr
Augustin Lazăr

Procurorul general Augustin Lazăr a afirmat, marţi, că dosarul Revoluţiei ar putea fi afectat de modificările care ar urma să fie aduse Codurilor penale.

'Ar putea să fie foarte serios afectat. Evident că avem înregistrări acolo în care se vede cine a tras, cine ce a făcut şi este vorba de înregistrări documentare de acum 27 de ani, care sunt foarte importante pentru a vedea acţiunile oamenilor în acel context', a declarat Augustin Lazăr la ieşirea din CSM, întrebat dacă modificările la Codurile penale ar putea afecta cercetările care se fac în dosarul Revoluţiei.

'În ansamblu putem vedea că iniţiatorii acestor amendamente poartă grija drepturilor inculpaţilor, când noi, în fapt, trebuie să purtăm şi grija drepturilor victimelor. Trebuie să reamintesc că există şi o directivă privind protecţia victimelor, o directivă europeană care arată în ce context şi cum trebuie audiate, spre exemplu, victimele pentru nu a fi puse faţă în faţă cu inculpaţii. (...) Este evident că lucrurile sunt dezechilibrate şi pentru acest motiv toate amendamentele trebuie analizate cu foarte mult calm şi o perioadă suficientă de timp pentru a vedea care sunt consecinţele adoptării acestor proiecte de lege', a mai spus Lazăr, potrivit Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel