Dosar penal pentru doi bărbați care au postat pe Internet o luptă între câini
Poliţiştii din Orăştie au deschis un dosar de cercetare penală după ce doi bărbaţi din comuna Turdaş au filmat o luptă între doi câini şi apoi au postat imaginile pe reţelele de socializare, a informat marţi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara.
Fapta s-a petrecut la sfârşitul lunii aprilie, în urma verificărilor poliţiştii stabilind că unul dintre suspecţi, un tânăr de 25 de ani, ar fi fost preocupat iniţial de filmarea agresiunii dintre cei doi câini şi nu de despărţirea acestora. El a intervenit pentru a despărţi animalele doar atunci când ar fi fost convins că patrupedul deţinut de fratele său, un bărbat de 41 de ani, este net superior celuilalt câine.
"În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 14 din OUG 55/2002, respectiv fapta persoanei de a organiza lupte între câini, de a-i pregăti în acest scop, precum şi de a participa cu câini la astfel de lupte", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.
Poliţiştii au mai stabilit că bărbatul de 41 de ani nu deţinea documentele sanitar-veterinare prevăzute de lege pentru rasa din care face parte câinele pe care îl are în gospodărie.
În urma primelor verificări, poliţiştii au stabilit că bărbatul ar fi cumpărat câinele în luna aprilie de la nişte intermediari pe care nu îi cunoştea. Animalul ar fi fost găsit pe stradă, după ce a fugit de la proprietarul de drept. Bărbatul din Turdaş ţinea câinele într-o anexă gospodărească, de unde a ieşit în seara zilei de 30 aprilie.
Din verificări a reieşit că animalul este înregistrat în Registrul Electronic al Câinilor cu Stăpân, este identificat cu microcip şi aparţine rasei American Staffordshire Terrier - Amstaff. Acesta a fost predat la Adăpostul Public Orăştie, în timp ce câinele agresat a fost ridicat de reprezentanţii unei asociaţii de protecţie a animalelor în vederea acordării îngrijirilor necesare şi găsirii unui proprietar, a mai arătat reprezentantul IPJ Hunedoara, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News