Dosar greu trimis de DNA la ÎCCJ. Deputat, vizat de procurori
Procurorii DNA au trimis în judecată un deputat, pentru abuz în serviciu, în formă continuată, și conflict de interese.
Deputatul Mircea Sămărtinean este trimis în judecată pentru fapte săvârșite în calitate de director al Aeroportului Internaţional 'Traian Vuia' Timişoara (AIT).
DNA i-a trimis în judecată și pe Marius Florin Mezin, director comercial al AIT la data faptelor, pentru abuz în serviciu şi participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele în formă continuată, dar și pe Lucian Blaga, administrator al unei societăţi comerciale, pentru mărturie mincinoasă. Pentru suspecții Alin Popoviciu şi Constantin Ostaficiuc procurorii anticorupţie au dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor, iar faţă de suspectul Tiberiu George Penescu au dispus clasarea.
Procurorii DNA susțin că în 2010 funcţionari din cadrul Aeroportului Timişoara, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au luat decizia şi au acţionat concordant pentru obţinerea de foloase necuvenite de către o societate comercială, consecutiv prejudicierii bugetului unităţii în interesul căreia erau obligaţi să acţioneze.
"Astfel, inculpaţii Sămărtinean şi Mezin au participat la luarea deciziei şi apoi au aprobat toate fazele unei proceduri frauduloase de selectare a unui agent economic care să închirieze spaţii aflate în incinta aeroportului. Societatea favorizată era controlată, în fapt, de către suspecţii Popoviciu şi Ostaficiuc, persoane cu care Sămărtinean s-a aflat în raporturi comerciale, fiind chiar asociat în cadrul unei alte firme cu primul dintre cei doi suspecţi", susţin procurorii.
Anchetatorii au reţinut că Alin Popoviciu şi Constantin Ostaficiuc, în scopul obţinerii de beneficii materiale în cuantum de aproximativ 4.000 euro/lună, l-au determinat pe fostul director al AIT să declanşeze procedura de închiriere a spaţiilor comerciale din incinta aeroportului.
Prejudiciu de 239.570 de lei
"Această procedură viza impunerea pentru foştii chiriaşi a unor condiţii care să-i determine să renunţe la închirierea viitoare a acelor spaţii şi astfel, inclusiv prin vicierea procedurii de organizare a licitaţiei, spaţiile comerciale urmau să fie preluate de firma controlată prin interpuşi de către cei doi suspecţi. De asemenea, această societate comercială urma să plătească o chirie mult diminuată faţă de foştii chiriaşi şi faţă de plafonul minim stabilit de Consiliul de Administraţie al AIT. În acest sens, Mezin, fiind desemnat preşedinte al celor două comisii de organizare a licitaţiilor pentru închirierea spaţiilor comerciale din incinta aeroportului, a conceput şi a dispus ca un alt funcţionar ce nu cunoştea adevărata stare de fapt să redacteze acte care reflectau în mod nereal respectarea procedurilor legale', se arată în comunicat. DNA menţionează că scopul urmărit de acesta a fost ca, în eventualitatea unui control ulterior, să nu se mai poată constata că licitaţiile din 27 octombrie şi 3 noiembrie 2010 au fost denaturate, în sensul asigurării adjudecării contractelor de închiriere de către firma controlată de Popoviciu şi Ostaficiuc. Cu ocazia audierilor, arată DNA, Lucian Blaga a făcut afirmaţii mincinoase în legătură cu împrejurările în care a transmis oferte de participare la licitaţia de închiriere a spaţiilor, acesta ascunzând motivul real al simulacrului de ofertare făcut, respectiv crearea aparenţelor unei proceduri deschise, transparente şi competitive. 'În realitate, a fost favorizată firma controlată de suspecţii Popoviciu şi Ostaficiuc. Prin activităţile infracţionale derulate de către aceşti funcţionari, cu concursul direct al persoanelor ce controlau în fapt societatea comercială ce a fost declarată abuziv drept câştigătoare a licitaţiei trucate, s-a produs Aeroportului Internaţional 'Traian Vuia' Timişoara un prejudiciu în cuantum de 239.570,3 lei", susţine sursa citată.
Sechestru pe casă
În cauză, a fost dispusă măsura asiguratorie a sechestrului asupra unui imobil ce aparţine lui Mircea Sămărtinean. Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de a se menţine măsurile asiguratorii dispuse în cauză. Procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News