Dosar Dan Şova: ÎCCJ, anunţ sentinţă definitivă
Data publicării:
Autor: Sebastian Florea
WhatsApp
ÎCCJ a anunţat data la care va pronunţa sentinţa definitivă în dosarul CET Govora în care este inculpat Dan Şova.

Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit luni că pe data de 20 iunie va pronunţa sentinţa definitivă în dosarul CET Govora, în care fostul senator Dan Şova a fost condamnat în primă instanţă la trei ani închisoare cu executare pentru trafic de influenţă.

În ultimul său cuvânt, Dan Şova le-a spus magistraţilor că a refuzat până acum să facă declaraţii în spaţiul public despre acest dosar, însă a precizat că aceasta nu înseamnă că "tăcerea" sa este a unui om vinovat.

"Am refuzat să discut despre acest dosar în spaţiul public, deşi aveam multe de spus. În faţa dumneavoastră, trebuie să spun anumite lucruri, pentru a nu se înţelege că această tăcere a aparţinut unui om care s-a temut sau care s-a simţit vinovat. Întreaga acţiune a DNA nu a avut ca scop aflarea adevărului, ci apărarea unor denunţuri. În mod constant şi ostentativ, DNA s-a opus oricăror probe pe care le puteau demonta. Ghinionul meu la fond a fost că, pur şi simplu, cel care m-a reprezentat a uitat să depună probele. Acest dosar este desprins din dosarul 'Rovinari-Turceni'. S-a dovedit acolo că nu erau falsuri. În acest dosar sunt acuzat că am folosit un document fals, pe care îl am şi azi. Acest înscris a fost conceput în conformitate cu toate prevederile legale. Aştept cu originalul în mână să discutăm dacă am comis sau nu un fals în faţa instanţei. (...) La momentul la care se susţine că am comis faptele, eram un demnitar care completa declaraţii de avere. Sunt publice, sunt oficiale şi sunt analizate de ANI. Când faci acuzaţii, când primeşti denunţuri, trebuie să le verifici. (...) Cred că procurorului i-au plăcut în mod excesiv denunţurile şi a renunţat să mai cerceteze adevărul. (...) Nu o să vă vorbesc despre familie sau despre carieră, pentru că nu asta este relevant. Relevantă este aplicarea legii la sânge pentru toată lumea", a explicat Dan Şova.

Înţelegere cu procurorii

El le-a spus judecătorilor că, dacă ar fi fost vinovat, poate ar fi fost tentat să ajungă la o înţelegere cu procurorii.

"Am 23 de ani de avocatură şi am învăţat ceva: nu poţi avea un probatoriu care să schimbe realitatea, să schimbe ziua în noapte. Probatoriul poate doar să confirme realitatea. Acesta este motivul pentru care am cerut mereu probe. Era ilogic, dacă am comis această faptă, să mă lupt trei ani cu DNA, când puteam să închei un acord de recunoaştere şi până azi eram reabilitat. Dacă aş fi fost vinovat, poate m-ar fi tentat propunerea procurorului de caz, care mi-a explicat beneficiile. Dacă eram vinovat, poate mi-aş fi adus aminte, după doi ani de ministeriat, că cineva din jurul meu ar fi comis o infracţiune. Dar nu am făcut-o. Nu am comis fapta", a adăugat Dan Şova.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel