Data actualizării:
Data publicării:

Dosar Belina. CCR, termen pentru cererea lui Tăriceanu

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Curtea Constituţională a României (CCR) va discuta pe 16 noiembrie cererea lui Călin Popescu-Tăriceanu de a se constata conflictul juridic între Guvern şi DNA, ca urmare a cercetării legalităţii hotărârilor Executivului prin care părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel au trecut din proprietatea statului în cea a judeţului Teleorman.

Pe 23 octombrie, preşedintele Senatului a cerut CCR să constate şi să soluţioneze conflictul juridic de natură constituţională între Guvern, pe de o parte, şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, pe de altă parte. Conform solicitării către CCR, acest conflict a intervenit ca urmare a cercetării penale a Direcţiei Naţionale Anticorupţiei asupra legalităţii Hotărârii Guvernului 858/2013, respectiv a Hotărârii Guvernului 943/2013, după cum se preciza într-un comunicat al Senatului.

Potrivit sursei citate, în documentul înaintat CCR se precizează că actele şi faptele concrete expuse în sesizare dovedesc existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi DNA - componentă a Ministerului Public, care constă în declanşarea unei proceduri de urmărire penală în legătură cu adoptarea unor hotărâri de guvern. Or, potrivit celor statuate chiar de Curtea Constituţională, adoptarea hotărârilor de Guvern dă expresie competenţei originare a Executivului, se arăta în comunicat.

Preşedintele Senatului a solicitat CCR să constate existenţa conflictului juridic de natură constituţională între Ministerul Public - Direcţia Naţională Anticorupţie, pe de o parte, şi Guvernul României pe de altă parte; să constate cauza conflictului: Ministerul Public - Direcţia Naţională Anticorupţie şi-a arogat competenţa de anchetare a circumstanţelor, împrejurărilor, oportunităţii şi legalităţii elaborării celor două hotărâri de Guvern; să statueze că, pe viitor, procurorii nu pot ancheta circumstanţele, împrejurările, oportunitatea şi legalitatea hotărârilor de Guvern. DNA efectuează cercetări faţă de mai multe persoane pentru fapte care au legătură cu transferul de proprietate a părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel. 'În anul 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel (cu suprafaţă de 278,78 ha, respectiv 45 ha), situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private.

[citeste si]

Pentru realizarea transferului de proprietate au fost adoptate HG 943/2013 act cu caracter individual şi HG 858/2013 act cu caracter normativ, acte prin care au fost încălcate prevederi din: Constituţiei României, Legea apelor 107/1996, Legea 213/1998 privind bunurile proprietate publică, OUG 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale 'Apele Române', Legea 115/1999 a responsabilităţii ministeriale, Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă', preciza DNA, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel