Dosar Alina Bica, protocol SRI. Înalta Curte, cerere către DNA
Înalta Curte cere DNA să spună dacă procurorii au colaborat cu SRI în dosarul Alinei Bica.
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis marţi să trimită o adresă către DNA, pentru a preciza dacă SRI a acordat sprijin procurorilor în ancheta din dosarul în care fosta şefă a DIICOT Alina Bica a fost condamnată în primă instanţă pentru favorizarea infractorului.
Instanţa a admis în acest sens o cerere făcută de avocaţi, solicitare în baza protocolului de cooperare semnat între DNA şi SRI. În noiembrie 2016, Alina Bica a fost condamnată la patru ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului.
Dosarul Alina Bica
În acelaşi dosar, fostul ministru Adriean Videanu a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu. Procurorii susţin că Alina Bica l-a ajutat pe Adriean Videanu "să-şi pună la adăpost" acţiunile pe care acesta le deţinea la SC Titan Mar SA, prin ridicarea abuzivă a sechestrului instituit de procurori în dosarul Romgaz. Videanu este cercetat în acest dosar alături de alte persoane pentru punerea în pericol a sistemului energetic naţional pe segmentul gazelor naturale.
De asemenea, DNA mai susţine că, în cursul anului 2013, omul de afaceri Ovidiu Tender i-a cerut sprijinul Alinei Bica pentru a obţine o condamnare cu suspendare în dosarul RAFO, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti.
Alina Bica le-ar fi solicitat subordonaţilor săi de la DIICOT să ceară în instanţă condamnarea lui Tender la o pedeapsă cu suspendare, potrivit procurorilor DNA.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News