Ei bine, dragă prieten din diaspora și din țară, e timpul să împletim câteva considerații despre un obicei de muncă foarte celebru, dar tot mai puțin practicat. 

Este vorba despre păstorit. Această activitate este mai degrabă vocațională, tocmai de aceea sunt puțini aceia care se încumetă să o practice, cu atât mai puțin în zilele noastre. Cu toate acestea, păstoritul, ca tradiție de muncă a fost analizat și dintr-o perspectivă științifică, iar balada Miorița este un exemplu simbolic în acest sens. După cum scrie în cartea „Miorița s-a născut în Maramureș”, ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2005, Miorița este un poem folcloric românesc răspândit în 1400 de variante. În viziunea lui G. Călinescu, Miorița este unul dintre puținele mituri fundamentale ale literaturii românești. 

În cartea Tradiții de muncă românești – în obiceiuri, folclor și artă populară, publicată la Editura Enciclopedică , în 1986, Alexandru Popescu abordează și păstoritul în folclor, referindu-se chiar și la Miorița, cea mai cunoscută baladă românească. 

„Caracteristicile așa-numitului folclor pastoral au intrat dintr-o perioadă destul de timpurie în atenția cercetătorilor” scrie autorul în lucrarea amintită mai sus. Acesta găsește explicația acestui interes constant în faptul că cei mai mulți cercetători au căutat să demonstreze contribuția folclorului pastoral la vechimea, continuitatea și originalitatea culturii și civilizației populare românești. 

Multe din asemenea discuții au fost alimentate de opiniile lui Ovid Densușianu, considerat un constant și competent investigator al problemei. Popescu face referire la lucrarea acestuia, numită „Viața și firea ciobanului așa cum sunt privite de popor. „El caută să fixeze unele trăsături proprii ale folclorului pastoral, în funcție de modul de viață și spiritualitatea de care este generat.” Și continuă cu o relatare din cartea amintită:

„Avea desigur greutățile, amărăciunile lui, traiul de păzitor al oilor, dar el părea mai mulțumitor decât altul, vorbea sufletului după deprinderile, dorurile lui – cu multe reminiscențe strămoșești – și era înconjurat de un farmec pe care nu se putea să nu-l prețuiască cel obișnuit să-și ducă zilele astfel.”

Alexandru Popescu se referă la Densușianu despre care spune că se referă la caracterul fundamental păstoresc al folclorului nostru, demonstrând că acesta a exercitat o influență determinantă asupra liricii noastre populare. 

În continuare, autorul îl citează pe Simion Mehedinți, care întărește concepția că doina este de origine pastorală. Apoi pe Tache Papahagi care „subliniază profunzimea senină a concepției și sublimul literar-estetic al sentimentului” care sunt materializate în unele creații folclorice, ca emanații a mediului pastoral. 

În continuare, autorul se referă la Liviu Rusu, care propune un tablou realist al vieții și muncii păstorilor, în contextul etalării valorilor etico-estetice ale folclorului pastoral – „contururile vieții păstorești nu ni se prezintă într-un tablou idealizant, alături de frumusețile pline de farmec apar și aspectele dure, vraja contemplației este însoțită de afirmări vajnice, așa cum este și realitatea în trăsăturile ei esențiale.” 

Repertoriul pastoral 

„Alte cercetări ale ultimei perioade au luat în discuție și aspectele muzicale, coregrafice ale folclorului mediului pastoral, iar în stabilirea caracteristicilor sale s-a acordat o mai mare atenție determinărilor impuse de modul de viață specific acestora. (...) Specificitatea folclorului sau, mai bine zis, a repertoriului pastoral este în strânsă legătură cu caracteristicile muncii pastorale, producțiile sale având adesea o funcție practică în cadrul acesteia.”  Autorul susține că funcția „predominant utilitară” apare în unele categorii ale folclorului pastoral muzical. Și dă exemplul semnalelor de bucium care au scop transmiterea la mare distanță a unor mesaje privitoare la diverse faze ale muncii pastorale. – „nici stilul interpretativ al doinei nu este, așa cum se crezuse, total deosebit în mediul pastoral față de alte medii sociale.” 

Miorița, simbolul meseriei pastorale 

„Pornind de la principiul că „Poesia cea mai veche este în legătură cu necesitățile unei vieți practice” scria Nicolae Iorga – pe care o consideră „povestea unei drame de transhumație”, în timp ce Ovid Densușianu consideră că originea baladei se raportează la un conflict datorat inegalității economice: 

„Fondul Mioriței este rivalitatea, gelozia între ciobani.”

În același timp, el crede că acțiunea nu s-ar fi desfășurat obligatoriu în timpul mișcărilor de transhumanță, ci, în cele mai multe variante, la stână.

Respingând ideea substratului fatalist al baladei, D. Caracostea susține că în Miorița este vorba de o completă adaptare la muncă și de un sentiment clasic de afirmare optimist. Același cercetător demonstrează că în geneza baladei episodul conflictului pastoral premerge pe acela de „episodul maicii bătrâne” și „alegoria morții”. 

Pentru reașezarea analizei Mioriței pe fundamentul unor fapte de cultură și civilizație reale pledează H. Stahl: 

„Miorița trebuie înțeleasă în legătură cu viața oamenilor de pe acest pământ, cu credințele lor despre ce este lumea, moartea.” 

Alexandru Popescu notează că Stahl este preocupat și de relevarea elementelor social-economice cu specific pastoral, așa cum se reflectă ele în baladă: „perspectiva proprie asupra spațiului, sistemelor constructive, deplasărilor sezoniere se datorează caracteristicilor muncii ciobănești.”  În continuare, autorul îl citează și pe scriitorul Constantin Țiou, despre care scrie că are o idee care contribuie importantă pentru înțelegerea realistă a „mesajului mioritic” – „balada exprimă una din atitudinile posibile ale sufletului popular, care nu poate fi negată pur și simplu, nici extrapolată asupra întregii spiritualități populare și considerată ca o singură caracteristică.” 

„Pe-un picior de plai,

Pe-o gură de rai,

Iată vin în cale,

 Se cobor la vale

Trei turme de miei,

Cu trei ciobănei.

Unu-i moldovan,

Unu-i ungurean

Şi unu-i vrâncean.

Iar cel ungurean

Şi cu cel vrâncean,

Mări, se vorbiră,

Ei se sfătuiră

Pe l-apus de soare

Ca să mi-l omoare

Pe cel moldovan,

Că-i mai ortoman

Ş-are oi mai multe,

Mândre şi cornute

Şi cai învăţaţi

Şi câni mai bărbaţi.

(...)” 

Din Miorița 

Și, pentru a-ți face chef de citit, dragă cititor, las aici începutul Baladei Miorița, care sper să te facă să vrei să redescoperi această creație populară uneori prezentată cu rol peiorativ, alteori considerată emblematică. Înainte de orice, ea trebuie privită ca o baladă, o creație emanată de acest popor, care citită în simbolistica ei, ar putea oferi niște răspunsuri. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News