Doriţi să trăiţi până la vârsta de 100 de ani? Iată şapte paşi simpli, pentru a reuşi acest lucru, protejându-vă de boli
Mulţi oameni ar putea trăi până la vârsta de 100 dacă urmăresc şapte paşi simpli, potrivit spuselor unui medic cardiolog.
Autor: Roberta Cautiş
Dr. Clyde Yancy, un cardiolog canadian, spune că schimbările pozitive ale stilului de viaţă, cum ar fi păstrarea unei greutăţi sănătoase, renunţarea la fumat şi controlul nivelului de colesterol, sunt o modalitate uşoară de a adăuga un deceniu sau chiar mai mult perioadei tale de viaţă.
El a mai spus că 90% dintre oameni ar putea trăi până la vârsta de 90 şi ajunge chiar la 100, urmând sfatul lui. Alţi paşi sunt reglarea tensiunii arteriale, gestionarea diabetului, o dietă sănătoasă şi activităţile fizice.
„Realizarea acestor şapte factori simpli de stil de viaţă, oferă oamenilor o şansă de 90% de viaţă la vârsta de 90 sau 100, departe nu numai de bolile de inimă, ci şi de accidente vasculare cerebrale, precum şi o serie de alte boli cronice, inclusiv cancerul“, le va spune el, experţilor din întreaga lume, la Congresul Canadian Cardiovascular.
"Urmând aceşti paşi, putem comprima viaţa, în timpul tratării unei boli aflate în stadiile finale, dar şi să menţinem calitatea vieţii pentru cel mai lung timp posibil", a declarat Dr Yancy, potrivit dailymail.co.uk.
Şapte paşi pentru a vă modifica stilul de viaţă
1. Deveniţi activ: Inactivitatea poate lua aproape patru ani din viaţa unei persoane. Oamenii care sunt inactivi din punct de vedere fizic sunt de două ori mai predispuşi la boli de inimă sau accident vascular cerebral.
2. Cunoaşteţi şi controlaţi nivelul colesterolului: Colesterolul ridicat poate duce la acumularea de depozite de grăsime în artere - crescând riscul de boli de inimă şi accident vascular cerebral.
3. Urmaţi o dietă sănătoasă: Un regim sănătos, alcătuit dintr-o mulţime de fructe şi legume, este unul dintre cele mai importante lucruri care le puteţi face pentru a vă îmbunătăţi sănătatea.
4. Cunoaşteţi şi controlaţi tensiunea arterială: Hipertensiunea arterială este adesea numit "ucigaşul tăcut", deoarece aceasta nu are semne sau simptome de avertizare. Prin cunoaşterea şi controlul tensiunii arteriale, puteţi reduce riscul de accident vascular cerebral cu până la 40% şi a riscului de atac de cord, cu până la 25 de procente.
5. Obţineţi şi menţineţi o greutate sănătoasă: Aproape două treimi dintre britanici sunt fie supraponderali, fie obezi - principalii factori de risc pentru boli de inimă şi accident vascular cerebral. Obezitatea poate reduce durata de viaţă cu aproape patru ani.
6. Gestionaţi diabetul zaharat: Diabetul creşte riscul de hipertensiune arterială, ateroscleroză (îngustarea arterelor), boală coronariană, accident vascular cerebral, în special dacă nivelul zahărului din sânge este neglijat sau slab controlat.
7.Renunţaţi la fumat: Jumătate din toţi fumătorii, pe termen lung mor devreme de la fumat, de boli de inimă, de cancer pulmonar sau de bronşită cronică. De îndată ce aţi devenit nefumător, riscul de boli de inimă şi accident vascular cerebral începe să scadă. După 15 ani, riscul va fi aproape ca cel al unei persoane care nu a fumat niciodată.
Dr. Yancy a mai adăugat că lipsa de activitate fizică poate şterge aproape patru ani din durata de viaţă preconizată, iar activităţile fizice ar trebui să fie prezente mereu în viaţa oricui şi ar trebui să fie combinate cu o dietă sănătoasă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News