Data publicării:
Dorian Popa: Nu voi mai aprinde un cui de-aici înainte cât trăiesc. M-a trezit la realitate un domn, într-o piață - "N-ai nevoie, mă, de așa ceva!"
Dorian Popa a făcut o promisiune în online.
Dorian Popa, cunoscutul vlogger surprins sub influența drogurilor la volan la sfârșitul lunii octombrie, și-a asumat angajamentul că nu va mai consuma niciodată canabis. Într-un interviu acordat în cadrul podcastului lui Micutzu, artistul a recunoscut că a comis o greșeală gravă conducând sub influența substanțelor psihoactive și că acest eveniment l-a afectat profund.
"Am crezut că, atunci când am folosit substanța, mă voi calma puțin la nivel sufletesc. Pot afirma cu fermitate, fără a avea gânduri ascunse, că nu voi mai recurge la astfel de substanțe cât voi trăi. Și, dacă o voi face, am făcut promisiunea în fața lui Dumnezeu să suport consecințele cu cinci ori mai puternice decât cele pe care le-am avut până acum", a subliniat Dorian Popa.
"Mi-a întors viața pe dos"
Când a fost întrebat care dintre acțiuni consideră că a fost o greșeală mai mare - consumul de canabis sau decizia de a conduce sub influența substanței -, Dorian Popa a recunoscut că cea mai mare eroare a fost să urce la volan, fără a lua în considerare prezența substanței în organism.
"Greșeala majoră este faptul că am condus negândindu-mă dacă corpul meu este curat. Dar, obiectiv vorbind, având în vedere repercusiunile pe care le-am simțit în ziua de astăzi, îmi pare rău. Sper să nu dezamăgesc pe unii, dar consider că e o greșeală și că am fumat, da. Și am tăria de caracter, și-mi asum toate vorbele mele din acest moment să spun că nu voi mai fuma niciodată.
Mi-a întors viața pe dos, m-a deranjat foarte tare, pentru că apreciez sau îmi doresc de la viața mea rezultate, mai mult ca orice. Și m-am trezit la realitate când am fost într-un spațiu public, nu de mult, undeva într-o piață, și un domn extraordinar de dulce, în etate, peste 60 de ani, a venit și mi-a spus, îmi dau și acum lacrimile: «Dorian, eu te urmăresc de foarte mult timp, ești un băiat senzațional, n-ai nevoie, mă, de așa ceva»." a mărturisit artistul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News