Data publicării:

Donatorul universal de sânge. Hemoglobina revoluționară din... adâncul mării

Autor: Steluța Indrei | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Hemoglobina care va revoluționa medicina în 2019 este extrasă dintr-un vierme marin. Această viețuitoare descoperită pe plajele din Bretania (Franța) ar putea deveni donatorul universal de sânge pe care lumea medicală îl așteaptă de multă vreme. 

Hemoglobina extrasă dintr-un vierme marin ce trăiește în zona de coastă din Bretania este compatibilă cu organismul uman și are o putere de oxigenare de 40 de ori mai mare decât hemoglobina umană, relatează publicația franceză Sciences et Avenir, ediția din iunie. 

Hemarina este numele societății bretone fondate de Franck Zal, biolog marin, fost cercetător al CNRS (Centrul național de cercetare din Franța), care produce hemoglobina revoluționară.

Produse inovatoare dezvoltate cu ajutorul hemoglobinei marine

Proprietățile hemoglobinei marine sunt remarcabile. Utilizată pentru conservarea organelor prelevate pentru transplant, Hemarina a dovedit că poate prelungi durata de păstrare de la câteva ore până la câteva zile, în funcție de organ. Un beneficiu major în domeniul transplantului, care devine o frontieră din ce în ce mai importantă a medicinei. 

Rezultatele oferă numeroase perspective acestei noi molecule care ar putea fi comercializată sub denumirea HEMO2life, chiar din 2019. 

Cu ajutorul acestei hemoglobine sunt în curs de dezvoltare  pansamente care accelerează cicatrizarea rănilor, dar și tratamente dentare în cazul bolilor parodontale. Un alt proiect important: dezvoltarea unui medicament care să înlocuiască transfuziile saguine în cazul anumitor categorii de bolnavi.

Și nu în ultimul rând, această hemoglobină ar putea fi administrată pacienților cu accident vascular cerebral (AVC) sau infarct. 

„Vor fi două evenimente majore în domeniul transplantului de organe: imunosupresoarele care ne permit o rată de succes mai mare a transplanturilor și HEMO2life care ne oferă organe de mai bună calitate”, prevede prof. Alain Carpantier, inventatorul inimii artificiale Carmat. 

În 2015, Hemarina a fost premiată la concursul Tehnologii Medicale Inovatoare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel