Donator, medic, pacient – Călători prin rânduiala divină. Povești de viață
Luni, 29 mai, ora 18,30, Editura Dharana organizează lansarea cărții "Donator, medic, pacient – Călători prin rânduiala divină"(2017), autor Maria Timuc, la Librăria Luceafărul (Compania de Librării București), unde sunteți invitați cu drag să participați.
Librăria este situată în Bulevardul Unirii, nr 10, la mijlocul distanței dintre Piața Unirii și Palatul Parlamentului. Veți găsi locuri de parcare pe Bdul Unirii sau în fața Palatului Parlamentului și aveți la dispoziție metroul de la Piața Unirii, ieșirea pe la fostul tribunal, dacă veniți fără mașină.
Vor vorbi despre carte:
- prof. dr. Irinel Popescu
- prof. dr. Mihai Lucan
- prof. dr. Dumitru Constantin Dulcan
- preot duhovnic Gelu Bogdan
- scriitorul Lucian Avramescu
La lansare vor fi prezenți și alți medici de transplant, precum și unii dintre pacienții lor, în special membri ai Asociației Transplantaților de ficat din România, LIVERTRANS, și președintele acestei asociații, dr. Crina Ștefănescu, precum și invitați "surpriză".
Evenimentul nu este doar o lansare de carte, ci va fi și unul de celebrare a valorilor, unele care trăiesc printre noi și le-au făcut servicii enorme celor din jur, precum și României (pe aceștia îi veți vedea la eveniment), dar și unora care nu mai sunt printre noi și pe care îi vom omagia cu acest prilej. Este vorba despre trei dintre personajele cărții "Călători prin rânduiala divină", respectiv prof. dr. Dan Tulbure, dr. Alexandru Bucur și lt. Col. Marius Maxim. De asemenea, va fi și un moment dedicat donatorilor de organe grație cărora alți oameni sunt acum în viață.
Programul lansării va cuprinde și momente artistice susținute de actrițele: Vali Pena, Gabriela Tănase și Doina Ghițescu. De asemenea, vă va delecta cu vocea sa frumoasă cantautorul Doru Enache.
Cartea "Călători prin rânduiala divină", autor Maria Timuc, editată de Editura Dharana, este un omagiu adus medicilor de transplant, care au trecut prin momente grele pentru a face transplant în România și, în mod special, un omagiu prof. Irinel Popescu și pacienților săi.
Evenimentul va fi urmat de un cocktail și de o sesiune de autografe, unde veți putea obține și autografe ale medicilor care sunt personaje ale cărții, precum și ale unor pacienți personaje.
Evenimentul este organizat de EDITURA DHARANA cu sprijinul:
- PRISUM INTERNAȚIONAL, distribuitor al produselor HIMALAYA în România
- COMPANIA DE LIBRĂRII BUCUREȘTI, LIBRĂRIA LUCEAFĂRUL
- ASOCIAȚIA TRANSPPLANTAȚILOR DE FICAT DIN ROMÂNIA, LIVERTRANS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News