Donald Tusk: Balcanii, mai tari ca Urzeala tronurilor
Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, a comparat joi istoria Balcanilor cu serialul Urzeala Tronurilor (Game of Thrones), relatează AFP.
Într-o vizită la Sofia, cu ocazia preluării de către Bulgaria a preşedinţiei Uniunii Europene, Tusk a surprins asistenţa, ţinând un discurs în limba bulgară. El a arătat că una din priorităţile noii preşedinţii este să ofere Balcanilor occidentali - fostelor republici iugoslave şi Albaniei - o perspectivă europeană.
"Istoria Balcanilor este mai dramatică şi mai interesantă decât scenariul Game of Thrones, chiar dacă nu sunt dragoni", a spus fostul premier al Poloniei, care şi-a colorat alocuţiunea cu anecdote şi referinţe istorice. El a subliniat însă că "am dori ca prezentul şi viitorul Balcanilor să semene mai puţin cu filmele dramatice: stabilitate, bunăstare, asta merită oamenii din întreaga regiune".
Tusk a apreciat "eforturile, curajul şi hotărârea" care au dus la "succesele europene" ale Bulgariei. "Nimeni nu v-a oferit nimic. Sunteţi creatorii acestui reviriment istoric", le-a spus el bulgarilor, care sunt cei mai săraci membri ai Uniunii Europene, dar se numără printre cei mai optimişti.
"Cu un prim-ministru care ar înspăimânta orice luptător trac, veţi reuşi", a mai spus Tusk, trăgându-i cu ochiul premierului bulgar Boiko Borisov, care a antrenat câţiva ani lotul de karate al Bulgariei. "N-am mai ascultat o alocuţiune atât de interesantă", a replicat acesta.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News