Donald Trump, primul discurs după ce a fost pus sub acuzare de autorităţile federale: De fiecare dată când zbor deasupra unui stat albastru, primesc o citaţie
Donald Trump, preşedintele SUA între 2016 şi 2020, a ţinut primul discurs după punerea sub acuzare în dosarul arhivelor.
Acesta a numit punerea sa sub acuzare "o travestire a justiţiei" şi a făcut mai multe afirmaţii despre conspiraţii, nesusţinute de dovezi, şi despre faptul că şi Joe Biden şi Mike Pence ar fi păstrat documente secrete.
"Trebuie să le ţinem piept democraţilor radicali de stânga şi procurorilor lor partizani care nu respectă nicio lege. De fiecare dată când zbor deasupra unui stat albastru (n.r. culoarea democraţilor), primesc o citaţie. Am pus totul la bătaie şi nu voi ceda niciodată. Nu voi fi reţinut niciodată. Nu voi înceta să lupt pentru voi", a declarat Trump în faţa unui mulţimi de susţinători în Georgia, conform The Guardian.
Acesta a lansat o tiradă şi la adresa oficialilor federali.
"Acum, stânga marxistă foloseşte acelaşi Departament al Justiţiei corupt şi acelaşi FBI corupt, şi acelaşi avocat general şi aceiaşi avocaţi districtuali pentru a interveni... Trişează! Sunt corupţi. Aceşti criminali nu pot fi răsplătiţi. Ei trebuie învinşi. Voi trebuie să îi învingeţi. Pentru că, în fond, ei nu vin după mine. Ei vin după voi, iar eu le sunt în drum", a mai declarat Donald Trump.
Ulterior, Donald Trump a spus că "singurul lucru bun din punerea mea sub acuzare este că am crescut în sondaje".
Fostul magnat imobiliar face obiectul a 37 de capete de acuzare pentru că, la plecarea de la Casa Albă, a luat cu sine mii de documente, dintre care unele confidenţiale, când ar fi trebuit să le încredinţeze Arhivelor Naţionale, iar apoi a refuzat să returneze cea mai mare parte a acestora, în pofida avertismentelor din partea FBI. Această inculpare, a doua în două luni, după prima de către justiţia statului New York în aprilie, pentru fraudă contabilă, deschide calea pentru un scrutin prezidenţial inedit în 2024, în care Departamentul de Justiţie al executivului preşedintelui democrat Biden îl dă în judecată pe favoritul în alegerile primare ale Partidului Republican, scrie Agerpres.
Donald Trump a reacţionat deja la anunţul inculpării sale printr-o serie de postări pe reţeaua sa Truth Social, precum şi într-o declaraţie video postată pe Twitter, în care l-a calificat drept "deranjat" pe procurorul special responsabil de anchetă, Jack Smith, şi a denunţat o presupusă ingerinţă electorală orchestrată de rivalul său Joe Biden.
Preşedintele Joe Biden a declarat că "nu a vorbit" cu ministrul său de Justiţie despre acest subiect.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News