Donald Trump, la două evenimente publice, un semnal privind revenirea în viaţa politică
Donald Trump va participa la două evenimente ale Partidului Republican, inclusiv la o reuniune pentru colectarea de fonduri, un semnal privind revenirea în viaţa politică şi posibila intenţie de a candida în 2024, afirmă surse citate de publicaţiile Politico.com şi The Hill.
Donald Trump urmează să participe duminică la Conferinţa Conservatoare pentru Acţiune Politică, aceasta fiind prima acţiune publică după încheierea mandatului prezidenţial. Trump ar urma să critice politicile preşedintelui Joseph Biden în domeniul imigraţiei şi ar putea semnala că va candida în 2024.
În plus, Donald Trump a confirmat, potrivit unor surse politice de la Washington, intenţia de a participa la o reuniune privată a Comitetului Naţional Republican (RNC), un eveniment pentru colectarea de fonduri programat în perioada 9-11 aprilie în Palm Beach, Florida, potrivit Mediafax.
Donald Trump nu a participat la evenimente publice după încheierea mandatului, oferind doar declaraţii televizate sau comunicate.
Ambele evenimente sunt considerate obligatorii pentru viitorii candidaţi republicani la funcţia de preşedinte. Donald Trump nu a exclus posibilitatea de a candida în scrutinul prezidenţial din 2024.
La evenimente ar urma să participe şi alţi potenţiali candidaţi republicani în cursa prezidenţială, inclusiv senatorii Ted Cruz, Josh Hawley, Tom Cotton şi Rick Scott, guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, Kristi Noem, guvernatorul statului Dakota de Sud, şi fostul secretar de Stat Mike Pompeo.
Preşedintele Comitetului Naţional Republican (RNC), Ronna McDaniel, a reiterat că organismul politic este neutru faţă de potenţialii candidaţi în scrutinul intern pentru desemnarea reprezentantului republican în scrutinul prezidenţial din 2024.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News