Data publicării:
Donald Trump - Kim Jong Un, nouă întâlnire programată
Casa Albă anunță o nouă întâlnire a președintelui american, Donald Trump, cu liderul nord-coreean, Kim Jong Un.
Casa Albă anunță că întâlnirea celor doi lideri va avea loc la sfârșitul lunii februarie, locul va fi anunțat ulterior.
"Preşedintele este nerăbdător să-l întâlnească pe preşedintele Kim, locul întrevederii urmând să fie comunicat ulterior", a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, la finalul întrevederii dintre Trump şi Kim Yong Chol, "mâna dreaptă" a liderului nord-coreean, întrevedere care a durat 90 de minute în Biroul Oval.
Preşedintele Trump, care a avut un prim summit istoric cu Kim în iunie 2018, la Singapore, a dezvăluit la începutul lui ianuarie că a primit o scrisoare formidabilă din partea liderului nord-coreean şi a salutat bunele relaţii cu acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News