Donald Trump întâlnire cu Kim Jong Un: "Avem în vedere trei sau patru date"
Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că are în vedere 'trei sau patru' date posibile pentru întâlnirea sa cu liderul nord-coreean Kim Jong Un, programată pentru săptămânile următoare, confirmând totodată că cinci locuri sunt studiate în acest sens, relatează AFP şi Reuters. Totodată el a specificat că există fotografii incredibile de la întâlnirea pe care Mike Pompeo a avut-o cu liderul de la Phenian.
Liderul de la Casa Albă a menţionat în trecut sfârşitul lunii mai sau începutul lui iunie pentru această întâlnire.
'Trebuie să luăm o decizie, avem în vedere trei sau patru date', a declarat Trump pentru Fox News, în ajunul unei întâlniri istorice între liderul nord-coreean Kim Jong Un şi preşedintele sud-coreean, Moon Jae-in, la linia de demarcaţie militară care divizează peninsula.
Întrebat despre aşteptările pe care le are în legătură cu întâlnirea cu cel pe care el l-a numit 'Omul rachetă' (Rocket Man) preşedintele american a declarat: 'Este posibil să părăsesc rapid discuţia sau poate chiar întâlnirea nu va avea loc, cine ştie?. Însă ce vă pot spune este că ei doresc să aibă loc', a adăugat el.
Trump: Fotografii incredibile de la vizita lui Pompeo
Referindu-se la recenta vizită secretă la Phenian a şefului CIA, Mike Pompeo, el a afirmat că are 'fotografii incredibile' de la întrevederea faţă-în-faţă dintre acesta din urmă cu liderul nord-coreean.
'Nu era prevăzut să-l întâlnească pe Kim Jong Un (...), el a hotărât asta când a ajuns acolo', a adăugat Trump, precizând că cei doi au vorbit 'mai mult de o oră'.
Mike Pompeo urmează să fie confirmat joi de Senat în funcţia de şef al diplomaţiei americane în locul lui Rex Tillerson, care a fost demis de Donald Trump, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News