Donald Trump ar putea fi înlăturat de la putere. Decizia unor membri ai Cabinetului
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu
WhatsApp
Membri ai guvernului american au analizat posibilitatea înlăturării de la putere a lui Donald Trump după lovitura în forţă a partizanilor săi în Congres, au raportat miercuri seară mai multe media, notează AFP. 

Discuţiile s-au centrat asupra celui de-al 25-lea amendament la Constituţia americană, care îi autorizează pe vicepreşedinte şi o majoritate a cabinetului să îl declare pe preşedinte 'inapt' să îşi exercite funcţiile, potrivit canalelor CNN, CBS şi ABC, care se sprijină pe surse anonime.

Până în prezent însă vicepreşedintelui Mike Pence nu i-a fost prezentată nicio propunere oficială, a precizat CBS. Mai mulţi congresmeni şi editorialişti ai unor jurnale influente au pledat deschis pentru această opţiune, chiar dacă mai sunt doar două săptămâni până la sfârşitul mandatului lui Donald Trump. Toţi membrii democraţi ai Comisiei juridice din Camera Reprezentanţilor i-au trimis o scrisoare lui Mike Pence pentru a-i solicita să invoce al 25-lea amendament 'în interesul democraţiei', informează Agerpres.

Pentru aceştia, preşedintele în exerciţiu 'este bolnav mintal şi incapabil să gestioneze şi să accepte rezultatul alegerilor din 2020'. Influentul Washington Post a pledat şi el în acest sens într-un editorial sever. Pentru editorialiştii săi, 'preşedintele este responsabil de actul de răzvrătire' survenit la Capitoliu, unde sute de partizani ai lui au pătruns cu forţa, în timp ce congresmenii se aflau la începutul procesului de certificare a victoriei democratului Joe Biden la prezidenţiale.

Donald Trump 'a dovedit că reprezintă o gravă ameninţare pentru democraţie, el trebuie îndepărtat', au adăugat ei. Alţii, ca membra democrată a Congresului, Ilhan Omar, a anunţat miercuri că pregăteşte documentele pentru un impeachment împotriva preşedintelui în exerciţiu Donald Trump, dar această procedură este mai lungă şi mai puţin susceptibilă să ajungă la final înainte ca Joe Biden să depună jurământul la 20 ianuarie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel