Data actualizării:
Data publicării:

Domeniile în care absolvenții pot obține salarii în dolari de șase cifre

Autor: Andreea Ditcov | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursă foto: Pexels (Kampus Production)
Sursă foto: Pexels (Kampus Production)

Unii absolvenți de studii superioare pot aplica la joburi care plătesc salarii anuale de aproximativ 100.000 de euro. 

Consultanța în management se numără printre sectoarele spre care absolvenții merg din ce în ce mai des, chiar de pe băncile școlilor, câștigând pachete salariale pe care majoritatea oamenilor nu le vor vedea niciodată în viața lor. În domeniul Big Tech, inginerii de software începători primesc adesea astfel de salarii exorbitante. La cele mai mari corporații bancare, plata pentru analiștii aflați în primul an de activitate a crescut cu aproape 30%, cu un salariu de bază de 110.000 de dolari anual, în unele cazuri.

La cele mai mari firme de avocatură din Londra, unii avocați nou intrați în barou își încep cariera cu un salariu de 107.500 de lire sterline sau 141.115 de dolari, scrie BBC. Davis Nguyen, fondator al My Consulting Offer, cu sediul în Georgia, SUA,  spune că „tinerii de 20 de ani care câștigă 100.000 de dolari de la început” au devenit din ce în ce mai mult norma în timpul pandemiei.

Adesea, acești tineri angajați se alătură firmelor în care colegi cu vechime au început cu salarii mai mici și au trebuit să muncească din greu ani de zile pentru a câștiga sumele de șase cifre.Organizațiile care adoptă astfel de inițiative salariale, s-ar putea justifica spunând că se adaptează la nevoile pieței: criza de angajare înseamnă o concurență acerbă pentru talentele noi. Dacă un angajator dorește cei mai buni candidați dispuși să lucreze cu orele, trebuie să plătească un preț mare pentru ei.

Salarii în creștere pentru absolvenți

Cu toate acestea, dincolo de egalarea ofertei pieței, oferirea de pachete salariale uriașe absolvenților aduce de fapt beneficii, cum ar fi stimularea programelor mai lungi de lucru sau stimularea eticii în muncă. De asemenea, reversul medaliei poate crea consecințe nedorite, atât pentru tinerii cu venituri mari, cât și pentru forța de muncă mai largă. 

Salariile absolvenților au crescut constant în ultimii ani de ani de zile. Conform datelor din 2021 de la Asociația Națională a Colegiilor și Angajatorilor din SUA, o organizație non-profit, salariul inițial pentru unii lucrători de nivel începător în anumite domenii a crescut dramatic: de exemplu, salariul mediu pentru un specialist în informatică a crescut la 72.173 de dolari, fiind o creștere de 7% în doar un an.

În tehnologie, start-up-urile mai mici sunt, de asemenea, nevoite să plătească angajaților începători salarii mai mari pentru a putea concura cu corporațiile care au acaparat din piață. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel