Doliu: Prof. Dr. Dan Dermengiu a murit la 59 de ani
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Lumea medicală este în doliu, după ce prof. univ. dr. Dan Dermengiu, director al  Institutului  Național de Medicină Legală "Mina Minovici",  s-a stins din viață, în noaptea de joi spre vineri,  la vârsta de 59 de ani.

Institutul "Mina Minovici" şi Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" București au anunțat decesul directorului general prof. univ. dr. Dan Dermengiu, șeful Disciplinei de Medicină Legală și Bioetică UMFCD, Președintele Societății de Medicină Legală din România, membru titular al Academiei de Științe Medicale din România.

"Un om ales, un bun coleg și un prieten devotat. O mare personalitate a lumii medicale românești și un profesionist desăvârșit. Un om integru. Dumnezeu să îl odihnească în pace!", transmit foştii subalterni ai medicului de la Institutul "Mina Minovici".

Prof. univ. dr. Dan Dermengiu, născut la 7 aprilie 1957, Constanța, era director al INML din mai 2001, iar din 2014 era Expert al Curții Penale Internaționale de la Haga.

În anul 2004 a fost decorat cu Ordinul « Meritul Sanitar» în grad de Comandor, conferit de președintele României.

Dan Dermengiu suferea de cancer pulmonar metastazat cu diseminări hepatice ample, susţin apropiaţii acestuia. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel