Doliu în muzica populară
Folclorul românesc a mai pierdut un artist. Cunoscutul interpret bihorean Vasile Iova s-a stins din viață. Trupul artistului a fost găsit după două săptămâni de la deces.
Vasile Iova a fost găsit fără suflare, în Joia Mare, de către vecinii săi în apartamentul artistului din Arad. Aceștia au alertat imediat autoritățile care nu au mai avut ce să mai facă pentru Vasile Iova și au declarat decesul. Se pare că artistul murise cu circa două săptămâni în urmă.
Vasile Iova s-a născut în satul bihorean Râpa, de pe malurile Crişului Negru, transmițând prin cântec generațiilor viitoare autenticitatea folclorului românesc. Artistul stabilit în Arad a colaborat cu formaţii şi interpreţi de valoare, dar în memoria iubitorilor de gen a rămas mai ales cu duetele realizate alături de cântărețul arădean Ghiță Baciu.
Artistul era profesor de muzică la mai multe instituții de învățământ din Arad, absolvent al Conservatorului de Muzică „Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca și al Liceului Pedagogic din Oradea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News