Data publicării:

Doliu în lumea filmului. Actorul britanic Adrian Schiller a murit ”subit”

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Cultura
WhatsApp
FOTO: captură video YouTube @ScreenSlam
FOTO: captură video YouTube @ScreenSlam

Actorul britanic Adrian Schiller a murit ”subit”. Anunțul morții a fost făcut de agenția care îl reprezenta.

Actorul britanic Adrian Schiller a murit ”subit”, la vârsta de numai 60 de ani, a anunțat, joi, într-un comunicat, agenția de talente care îl reprezenta, notează dpa, citat de Agerpres.

Actorul era cunoscut pentru cunoscut pentru rolurile din seriale precum ”The Last Kingdom” (Netflix) sau ”Victoria” (ITV).

”A murit mult prea devreme, iar noi, familia și prietenii apropiați, suntem devastați de această pierdere”, conform comunicatului agenției Scott Marshall Partners, care-l reprezenta pe Adrian Schiller de peste trei decenii.

”Moartea sa a fost subită și nu sunt încă disponibile alte detalii cu privire la cauza sa. Un actor incredibil de talentat, Adrian tocmai se întorsese de la Sydney unde a apărut în The Lehman Trilogy și abia aștepta să-și continue turneul internațional la San Francisco”, conform comunicatului.

Adrian Schiller este cunoscut și pentru aparițiile sale în seriile de televiziune ”Death In Paradise” 9BBC), ”The Musketeers” (BBC) și ”The Devil's Whore” (Channel 4).



Schiller a fost și un iubit actor de teatru, cu roluri apreciate în piese precum ”Every Good Boy Deserves Favour”, ”The Veil”, ”The Captain of Kopenick”, ”The Hour We Knew Nothing of Each Other” sau ”Le Bourgeois Gentilhomme”.

Citește și: Doliu în lumea filmului. Comediantul Richard Lewis a murit la 76 de ani

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel