Data actualizării:
Data publicării:

Doliu în literatură. Unul dintre cei mai mari scriitori americani a murit

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Doliu
Doliu

Scriitorul american Philip Roth, un gigant al literaturii americane, a murit la vârsta de 85 de ani.

Doliu în literatura americană. Scriitorul Philip Rotha murit la vârsta de 85 de ani, informează miercuri Reuters, DPA şi AFP, citând media americane. 

Observator lucid al societăţii americane şi al particularităţilor ei, scriitorul născut la Newark (New Jersey) a fost menţionat cu regularitate drept posibil câştigător al premiului Nobel pentru literatură, dar nu l-a obţinut niciodată. 

Potrivit Reuters, Roth a fost atât apreciat, cât şi luat în derâdere pentru că a prezentat fără cosmetizare nevrozele şi obsesiile care au bântuit experinţa modernă a evreilor americani. 

Philip Roth a scris peste 30 de cărţi, inclusiv cartea de memorii "Patrimony" din 1991, care examinează relaţia complexă cu tatăl său şi care i-a adus Premiul Cercului naţional al criticilor de carte, şi "American Pastoral", pentru care a câştigat Premiul Pulitzer în 1998.

Roth s-a născut pe 19 martie, 1933, la Newark, New Jersey, a absolvit Universitatea Bucknell şi a urmat un masterat în literatură engleză la Universitatea din Chicago. 

A început să scrie scurte povestiri pentru Paris Review, Esquire, The New Yorker şi alte reviste în timp ce preda la Universitatea din Chicago. 

Succesul său timpuriu a fost marcat de controverse după apariţia celui de al treilea roman al său, "Portnoy's Complaint (1969)", în care autorul descrie un onanist compulsiv cu o mamă evreică autoritară. 

În multe dintre cărţile sale, Roth a creat alter ego-uri literare sau le-a dat personajelor centrale numele său şi multe caracteristici similare. 

El a câştigat un Premiu Pulitzer pentru romanul său din 1997 "American Pastoral", dar nu a primit niciodată premiul Nobel, deşi numele său a fost vehiculat adesea printre posibilii câştigători. 

Roth este considerat unul dintre cei mari autori americani moderni, fiind menţionat alături de Saul Bellow, John Updike, Norman Mailer şi Gore Vidal. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel