Gimnastica românească este mai săracă, după ce fosta mare antrenoare federală de gimnastică, Maria Simionescu, a încetat din viaţă, după o lungă şi grea suferinţă, la vârsta de 85 de ani, ceremonia funerară urmând a avea loc, joi, la ora 19.00, la Cimitirul Ghencea (civil), informează romgym.ro.
Născută în 1927, la Bucureşti, Maria Simionescu a contribuit esenţial la dezvoltarea gimnasticii, la realizarea unei structuri moderne a activităţii în acest domeniu, dar şi la pregătirea unor generaţii de gimnaste care s-au încununat de medalii, atât în plan intern, cât şi în plan internaţional. Prin munca şi priceperea sa, Maria Constantinescu a reuşit să se afirme printre recunoscuţii specialişti pe plan internaţional.
Vicepreşedintă a Federaţiei Române de Gimnastică şi alături de soţul ei, Gheorghe Simionescu, Maria Simionescu a organizat si asigurat conducerea Liceului de gimnastică de la Oneşti, creând pentru prima data în lume şcoală cu acest profil.
Maria Simionescu a absolvit ICF, promoţia 1953, şi a lucrat ca asistentă la Catedra de gimnastică, până în 1956, când a fost numită antrenoare federală, funcţie pe care îndeplinit-o până la ieşirea la pensie. Echipele naţionale de gimnastică, care au participat la trei ediţii consecutive ale Jocurilor Olimpice: Melbourne - 1956, Roma - 1960, Tokyo - 1964, au fost antrenate de Maria Simionescu.
Bilanţul remarcabil al gimnasticii româneşti, la care Maria Simionescu a contribuit direct, numără 234 de medalii cucerite la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale şi Campionatele Europerne, în perioada, dintre care 52 de medalii au fost obţinute la Jocurile Olimpice (18 de aur, 15 de argint, 19 de bronz), 85 la Campionatele Mondiale (32 aur, 25 de argint, 28 de bronz) şi 97 la Campionatele Europene (32 de aur. de argint, 30 de bronz).
La acestea se adaugă 80 de medalii cucerite la editiile Campionatelor continentale de junioare. În 1972, Maria Simionescu devine membră în Comitetul tehnic al Federaţiei Internaţionale de Gimnastică şi, ulterior, vicepreşedintă a acestuia. Cooptată în Comisia de arbitri a F.I.G., oficiază la Campionate Mondiale şi Jocuri Olimpice, din 1972 şi până în 1996, pentru ca în 2000 să-i fie conferită Crucea Naţională „Serviciul Credincios”, clasa I.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)