Doliu în Armată. Generalului de brigadă, Ionică Cătălin Ticulescu, a pierdut lupta cu viața
Nicolae Ciucă, ministrul Apărării Naționale, a anunțat sâmbătă seară decesul generalului de brigadă Ionică Cătălin Ticulescu.
"Am aflat cu mare tristețe despre trecerea către cele veșnice a generalului de brigadă Ionică-Cătălin Ticulescu. Un om căruia i se putea citi bunătatea în privire, un om cu un caracter unic, un militar deosebit, un camarad de nădejde.
Cătălin a plecat dintre noi mult prea devreme! Un ofițer foarte bine pregătit, cu experiența misiunilor în teatrele de operații, generalul Ticulescu a absolvit Colegiul de Comandă şi Stat Major al Forțelor Terestre ale SUA, al Facultății de Comandă şi Stat major, avea o diplomă de master în Securitate şi Apărare Națională, UNAp, absolvent al Cursului de infanterie pentru ofițeri de infanterie marină ai SUA, precum și multe alte cursuri de pregătire de specialitate.
Sunt alături de familia îndoliată, căreia îi transmit sincere condoleanțe. Dumnezeu să-l odihnească în pace!", este mesajul postat de ministrul Nicolae Ciucă, pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News