Doi tineri au furat mâna unui cadavru pentru că nu puteau să-i scoată inelul de pe deget
Doi tineri au fost condamnați după ce au furat mâna unui cadavru pentru că nu puteau să-i scoată inelul de pe deget.
Doi tineri originari dintr-o comună din Mehedinți, care au furat mâna unui cadavru pentru că nu puteau să-i scoată inelul de pe deget, au fost condamnați de Judecătoria Vânju Mare la 11 luni de închisoare.
În cauză, procurorii au făcut apel. Unul dintre tineri mai are o condamnare la un an și șapte luni cu suspendare într-un alt dosar de furt calificat. Sentința finală va fi dată pe 6 septembrie, de către Curtea de Apel Craiova.
Tinerii au profanat mormântul unei asistente medicale
Tinerii au profanat mormântul Corneliei R., o tânără asistentă medicală din comuna mehedințeană Pătulele. Femeia a murit în 2015, pe când avea 28 de ani, într-un accident de circulație.
La finele lunii noiembrie 2020, familia a aflat că sicriul Corneliei R. fusese deschis.
Mama ei declara în decembrie că 'ne-am trezit cu poliţia la uşă şi ni s-a spus că mormântul fiicei mele a fost profanat. Ne-au întrebat câţi bani am pus în sicriu, cu ce bijuterii am înmormântat-o. Nu mai ştiam nimic, câţi bani i-am pus, i-am pus parcă între 50 şi 100 de lei, mai mult nu, a avut un colier, cercei, brăţară şi un inel. Mi-au spus că i-au luat mâna cu totul, cu brăţara şi inelul. Este groaznic, cresc cele două fetiţe ale fiicei mele, îmi este cumplit de greu, cum să se întâmple una ca asta...', potrivit Adevărul.
Tinerii, ambii de 19 ani, au aruncat mâna femeii într-o gură de canal. Ulterior, unul dintre ei s-a lăudat unor vecini, la un pahar, cu fapta. Au fost demarate cercetările și tinerii și-au recunoscut fapta.
De asemenea, ei au arătat unde au aruncat mâna cadavrului și au precizat că au filmat momentul în care au profanat mormântul asistentei medicale.
VEZI ȘI: Morminte din cimitirul evreiesc distruse la Prahova
Poliţiştii Secţiei 2 Ploieşti au deschis un dosar penal pentru profanare de cadavre sau morminte, în luna iunie a.c., după ce mai multe monumente funerare din Cimitirul Evreiesc au fost distruse.
Potrivit datelor comunicate Agerpres, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova, poliţiştii Secţiei 2 au fost sesizaţi cu privire la faptul că 16 monumente funerare din Cimitirul Evreiesc au fost împinse de pe soclul lor, fiind căzute pe sol.
"Cu ocazia cercetării la faţa locului s-a constatat că cele sesizate se confirmă, trei dintre aceste monumente fiind găsite sparte. Cercetările sunt continuate în vederea identificării autorilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de profanare de cadavre sau morminte", precizează sursa citată. (Citește mai mult AICI.)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News