Data publicării:

Doi răniți într-un atac armat asupra unei biserici celebre din SUA. Atacatorul a fost împușcat mortal

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO: Freepik @boykoimages
FOTO: Freepik @boykoimages

O femeie a tras cu o armă cu foc în oamenii care participau la slujba unui celebru pastor american.

Un băiat de 5 ani și un bărbat au fost răniți de o femeie care a deschis focul, înainte de a fi împușcată, în biserica unui celebru pastor și teleevanghelist american, Joel Osteen, în Texas. Acesta este unul dintre cele mai mari temple religioase ale Statelor Unite, a anunțat duminică poliția, notează AFP.

Înarmată cu o pușcă și însoțită de un copil, atacatoarea a intrat în jurul orelor 14.00 (20.00 GMT) în biserică, un fost stadion interior cu o capacitate de 16.800 de locuri, a declarat într-o conferință de presă șeful poliției din Houston, Troy Finner.

Femeia a început să tragă, dar polițişti în timpul liber aflați la fața locului au răspuns rapid și au ucis-o, a adăugat el.

Un copil de cinci ani este ”în stare critică” la spital, iar un bărbat de aproximativ 50 de ani a fost împușcat într-un picior, a continuat șeful poliției.

Atacul, înaintea slujbei în spaniolă

Atacul a avut loc între două slujbe religioase, chiar înainte de începerea slujbei în spaniolă, a declarat pastorul Osteen, 60 de ani, ale cărui predici transmise în direct la televiziune sunt urmărite de milioane de persoane în fiecare săptămână.

El s-a declarat ”bulversat” de atacul armat. ”Nu îmi pot imagina dacă acest lucru s-ar fi întâmplat în timpul slujbei de la 11 dimineața”, a spus el într-o conferință de presă, adăugând că se va ruga pentru victime și pentru atacatoare.

Cu mai multe arme decât locuitori, Statele Unite au cea mai mare rată a mortalității prin arme de foc dintre toate țările dezvoltate.

Atacurile armate sunt un flagel recurent pe care guvernele succesive au fost până în prezent neputincioase să-l oprească, numeroși americani rămânând foarte atașați de armele lor, scrie Agerpres.

Citește și: Atacul asupra bisericii catolice din Istanbul a fost revendicat. Erdogan promite găsirea imediată a atacatorului 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel