Doi pui de tigru alb ar fi murit de COVID-19 într-o grădină zoologică din Pakistan
Doi pui de tigru alb ar fi murit de COVID-19 într-o grădină zoologică din Pakistan, au declarat oficiali ai grădinii zoologice.
Doi pui de tigru alb de 11 săptămâni care au murit într-o grădină zoologică din Pakistan luna trecută ar fi avut COVID-19, au declarat oficiali ai grădinii zoologice, relatează sâmbătă Reuters.
Puii au murit în grădina zoologică din Lahore pe 30 ianuarie, la patru zile după începerea tratamentului pentru ceea ce oficialii credeau că este virusul panleucopeniei feline, o boală extrem de infecţioasă care afectează sistemul imunitar al felinelor.
Autopsia a constatat însă că plămânii puilor au fost grav afectaţi şi că ei sufereau de infecţii severe, patologi concluzionând că cei doi pui de tigru alb au murit din cauza COVID-19.
Deşi nu a fost efectuat niciun test PCR pentru noul coronavirus, directorul adjunct al grădinii zoologice, Kiran Saleem, a declarat pentru Reuters că se crede că puii au fost victimele pandemiei de COVID-19 care a ucis 12.256 de persoane în Pakistan.
'După moartea lor, administraţia grădinii zoologice a efectuat teste tuturor angajaţilor şi şase au fost testaţi pozitiv, inclusiv unul care se ocupa de pui', a spus Saleem.
'Aceste rezultate întăresc constatările autopsiei. Puii au luat probabil virusul de la persoana care le îngrijea', a mai spus el, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News