Data actualizării:
Data publicării:

Doi minori reţinuţi în Braşov, după comiterea unui jaf

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Catuse
Catuse

Doi minori sunt principalii suspecţi în cazul jefuirii unei bătrâne într-un cartier din Braşov. 

Doi minori suspectaţi că ar fi jefuit, duminică, o bătrână pe o stradă din cartierul Griviţei din Braşov, au fost identificaţi în comuna Măieruş şi se află în custodia Poliţiei, a precizat duminică seara purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, Ionuţ Marin. Cei doi suspecţi care ar fi comis fapta de tâlhărie din cursul acestei zile, surprinşi de camerele de supraveghere, au fost identificaţi. Aceştia se află în custodia Poliţiei.

Cercetările continuă, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, pentru întregirea materialului probator şi dispunerii măsurilor legale. Pentru minori, în prima fază, se face expertiza pentru stabilirea discernământului, apoi sunt luate măsurile legale, a spus purtătorul de cuvânt. Cei doi suspecţi, unul în vârstă de 15 şi celălalt în vârstă de 16 ani, au fost găsiţi în comuna braşoveană Măieruş. Alte detalii vor fi oferite în zilele următoare, ancheta fiind în desfăşurare, potrivit sursei citate. IPJ Braşov mulţumeşte cetăţenilor, dar şi mass-media, pentru spiritul civic manifestat.

Filmuleţul cu jefuirea bătrânei a fost postat pe Internet, în clip putându-se vedea cum bătrâna, care mergea încet pe stradă, este urmărită de către un tânăr şi deposedată de punga pe care o ţinea în mâini. Camera de luat vederi care a surprins momentul este a unui locatar din zona respectivă, fiind montată pentru supravegherea autoturismului din parcare. Acesta a predat filmuleţul poliţiei, pentru a ajuta la prinderea făptaşilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel