Doi jurnaliști de televiziune catalogați ca teroriști ai Frăției Musulmane
Curtea de Casaţie egipteană a confirmat marţi înscrierea a încă 145 de persoane pe o listă a ''teroriştilor'', potrivit unei surse judiciare, relatează AFP.
Cea mai înaltă instanţă din ţară a respins recursul împotriva deciziei pronunţate în iunie 2018 în primă instanţă de a înscrie aceste persoane pe această listă neagră pentru o perioadă de cinci ani, a declarat pentru AFP sursa citată, sub rezerva anonimatului.
Printre aceste persoane se află cunoscuţii prezentatori de televiziune Moataz Matar şi Mohamed Nasser, oile negre ale regimului Abdel Fattah al-Sisi, din cauza emisiunilor lor favorabile Frăţiei Musulmane pe care le prezintă de mai mulţi ani.
Stabiliţi în Turcia, cei doi bărbaţi au părăsit Egiptul după demiterea în 2013, de către armată, a preşedintelui islamist Mohamed Morsi, membru al Frăţiei Musulmane. Organizaţia este considerată de atunci "teroristă" de către autorităţile de la Cairo. Membrii şi susţinătorii săi au fost reprimaţi.
Dușmanii poporului
Nasser şi, mai ales, Matar, care are peste un milion de adepţi pe Twitter, sunt vizaţi în mod constant de către mass-media egiptene, favorabile regimului Sissi, care îi acuză de promovare a terorismului şi de intenţie de a face rău ţării. Din 2013, sute de persoane au fost înscrise pe liste cu terorişti de către autorităţile egiptene.
ONG-urile pentru apărarea drepturilor omului acuză frecvent Egiptul de folosire a luptei împotriva terorismului ca pretext pentru a reprima opoziţia, ceea ce autorităţile de la Cairo neagă.
Vezi și: Liderul Hezbollah îndeamnă la „rezistenţă"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News