Data publicării:

Doi frați români, morți într-un lac din Germania

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Tragedie într-o familie de români din Germania. Marius și Armando, doi frați, de 8 și 9 ani, au murit înecați într-un lac aflat în apropierea zonei în care locuiau, informează Bild.

Cei doi frați au decedat, duminică după-amiază, în lacul pentru pescuit Laher Teich din Hanovra. Cei doi copii au vrut să scoată din apă o minge care căzuse în timp ce se jucau.

Sub privirile unei fetițe de 10 ani, prietena lor, cei doi frați și-au scos pantofii, și-au suflecat pantalonii și au intrat în lac. Brusc, la doi metri de mal, copiii au ajuns într-un hău de 6 metri adâncime. Speriați, băieții s-au înecat în apa rece, relatează stirileprotv.ro.

Disperată, prietena lor a alergat spre blocul cu locuințe pentru refugiați din apropiere, unde locuiau cu toții. La rândul lor, oamenii aflați în zonă au sunat la numărul de urgență.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel