Doi bărbați din Ilfov, reținuți de DIICOT pentru trafic de minori
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Doi bărbați din Ilfov, reținuți de DIICOT pentru trafic de minori / Foto: Pixabay
Doi bărbați din Ilfov, reținuți de DIICOT pentru trafic de minori / Foto: Pixabay
Doi suspecți au fost reținuți de DIICOT pentru trafic de minori.

DIICOT anunță reținerea a doi suspecți, pentru trafic de minori. Aceștia ar fi ademenit minore pentru a le exploata sexual. Indivizii postau anunțuri pe diferite site-uri.

"La data de 19.08.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 2 inculpați și măsura controlului judiciar față de un alt inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.

În cauză s-a reținut faptul că, la începutul anului 2021, în cursul lunii februarie, unul dintre suspecți, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a unei persoane vătămate minore, a recrutat-o, în scopul exploatării sexuale, prin inducere în eroare(promisiuni privind o viață mai bună alături de acesta, posibilitatea de a locui la domiciliul său în cadrul unei familii), a adăpostit-o la domiciliul său, iar ulterior, prin constrângere(agresiuni fizice și verbale), în baza înțelegerii cu ceilalți doi suspecți, au transportat-o la reședința acestora din urmă, unde au determinat-o să practice prostituția. În vederea racolării de clienți, suspecții au publicat pe diferite site-uri anunțuri, sumele de bani obținute fiind însușite în totalitate de către aceștia.", transmite DIICOT într-un comunicat de presă.

Ce au găsit procurorii în urma perchezițiilor

Procurorii DIICOT au efectuat și o percheziție domiciliară, pe raza județului Ilfov, în urma căreia au fost ridicate mai multe telefoane mobile, dispozitive electronice și mai multe mijloace materiale de probă.

"În cursul zilei de astăzi, cei doi inculpați reținuți vor fi prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile. Acțiunea a beneficiat de sprijinul unui echipaj de intervenție din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

În cadrul audierilor, persoanele vătămate au beneficiat consiliere psihologică, precum și de toate drepturile și măsurile de protecție prevăzute de Codul de Procedură Penală. Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.", precizează DIICOT.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel