Data actualizării:
Data publicării:

Doi bărbaţi, cercetaţi pentru trafic de minori

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Doi bărbaţi din Teleorman sunt cercetaţi pentru trafic de minori.

Doi bărbaţi, bănuiţi că ar fi determinat o minoră să se prostitueze în folosul lor, sunt cercetaţi de poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Teleorman, împreună cu procurori DIICOT-Biroul Teritorial, a informat, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ), scrie Agerpres.

"Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada iulie-august 2019, persoanele în cauză ar fi profitat de starea de vulnerabilitate a unei minore de 15 ani. Sub promisiunea obţinerii de câştiguri facile şi sub constrângerea morală, cei doi ar fi determinat-o pe minoră să practice prostituţia în folosul lor", a precizat IPJ Teleorman într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, în urma probatoriului administrat, Tribunalul Teleorman a dispus arestarea preventivă faţă de unul dintre bărbaţi.

Poliţiştii au fost sprijiniţi de Direcţia Operaţiuni Speciale, iar la activităţi au participat luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Teleorman şi jandarmi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel