Data publicării:

Dodon, o nouă întrevedere CONTROVERSATĂ. Federația Rusă decide cum procedează

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Dodon
Dodon

Unde și-a planificat o nouă vizită Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, și cu cine vrea să discute.

Președintele Igor Dodon declară că, cel mai probabil, la începutul săptămânii viitoare va avea o discuție cu liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, despre posturile ilegale amplasate în Zona de Securitate. Igor Dodon spune că va cere revenirea la situația de până în luna martie, când aceste posturi nu existau. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Președintele Răspunde”.

Potrivit mențiunii lui Vadim Krasnoselski, după întrevederea cu Igor Dodon, la finele lunii iulie, din cele 37 de posturi ilegale instalate de partea transnistreană sub pretextul opririi extinderii pandemiei de COVID-19 de pe malul drept al Nistrului, au rămas 11.

Președintele a comentat și refuzul Federației Ruse de a executa deciziile CEDO în două dosare, din 2018 și 2020, prin care mai mulți locuitori și agricultori din localitățile din stânga Nistrului, dar care sunt sub jurisdicția Republicii Moldova (Cocieri, Molovata Nouă, Doroțcaia și Pohrebea și Pârâta) urmează să primească despăgubiri din partea Federației Ruse pentru că regimul de la Tiraspol le-a interzis în perioada 2004-2006 să-și lucreze terenurile agricole amplasate după traseul Râbnița, Tiraspol.

Dodon și-a exprimat încă odată aprecierile față de Federația Rusă

 

„Din câte cunosc eu, Federația Rusă nu execută deciziile CEDO, nu doar referitor la cazurile pe care le are cu Moldova. Ei au luat o poziție fermă, au modificat și Constituția și au spus că regulile sau legile interne sunt mai sus decât angajamentele internaționale. Aceasta a fost decizia Federației Ruse”, a comentat Igor Dodon.

Totuși, șeful statului spune că știe despre acest caz, iar în una din vizitele sale în satele menționate i-a fost înmânat un set de documente la acest subiect, pe care l-a transmis Federației Ruse, cu solicitarea de a rezolva problema, „doar că Federația Rusă decide cum procedează”, conform Deschide.md.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel