Dodecaedrul roman, obiectul ciudat care încă le dă bătăi de cap arheologilor. La ce folosea
Data publicării:
Autor: Liana Ganea
WhatsApp
Foto: Wiki Commons
Foto: Wiki Commons
O descoperire întâmplătoare făcută de un detector de metale a sporit un mare mister al arheologiei. Un fragment dintr-un dodecaedru roman antic a fost găsit în orașul Kortessem, din Belgia. La ce era folosit, de fapt, straniul obiect?

Piesa, care inițial se presupune că ar fi făcut parte dintr-un dodecaedru care măsoară 5-6 centimetri, prezintă semne că ar fi fost reparată în trecut, arheologii de la Agenția de Patrimoniu din Flandra sugerând că este posibil să fi fost ruptă într-un fel, ca parte a unui ritual antic.

Potrivit History Defined, dodecaedrele romane reprezintă un puzzle, întrucât peste 100 de astfel de artefacte au fost găsite în toată Europa în ultimele secole, fiecare dintre ele fiind turnate meticulos în aceste poliedre perfecte cu 12 fețe. Fiecare față a dodecaedrelor de bronz are o gaură mică în centru, deși nicio gaură nu are aceeași dimensiune cu alta. De aici, se poate deduce că aceste figurine ar trebuie să fi fost importante, cel puțin pentru unii romani bogați, deoarece multe au fost găsite printre tezaurele de monede.

Cum ar fi fost folosite dodecaedrele, de fapt

S-a teoretizat că micile obiecte misterioase ar fi fost folosite ca telemetru sau măsurători de unghi, sau poate că romanii le-au folosit pentru predicții astronomice. În schimb, arheologii de la Agenția de Patrimoniu din Flandra sunt în favoarea unei explicații un pic mai ezoterice de atât. „Există tot mai multe dovezi că dodecaedrele ar putea să nu fi fost obiecte practice, cum ar fi instrumente de măsură”, se spune în declarație. „Specimenele cunoscute sunt prea diferite în dimensiuni și detalii pentru asta”. „Semnificația lor ar trebui, probabil, căutată în sfera magico-religioasă. Acest lucru poate explica de ce un număr semnificativ de dodecaedre este legat de înmormântări”, s-a menționat, de asemenea. De-a lungul timpului, astfel de obiecte au fost găsite în Irlanda, Marea Britanie, Franța, Țările de Jos și Germania, adică toate locurile unde au fost preponderent civilizații celtice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel