Data publicării:
DOCUMENTE SECRETE: România, interceptată de NSA în 2010
Agenţia americană pentru Securitatea Naţională (NSA) a primit mandat judiciar, în anul 2010, pentru interceptarea comunicaţiilor a 193 de state şi organizaţii internaţionale, inclusiv ale României, potrivit unor documente secrete obţinute de The Washington Post.
Instanţa de supraveghere a serviciilor de informaţii (FISC) a oferit în anul 2010 un mandat judiciar care permite Agenţiei pentru Securitatea Naţională să intercepteze orice tip de comunicaţii de interes pentru Statele Unite, informează Mediafax.
Practic, instanţa federală specială a oferit mandat pentru interceptarea, în caz de nevoie, a comunicaţiilor tuturor statelor membre ONU, cu excepţia Marii Britanii, Canadei, Australiei şi Noii Zeelande (cu care SUA au relaţii privilegiate), precum şi ale unor entităţi precum Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional, Uniunea Europeană şi Organizaţia Internaţională pentru Energie Atomică.
Citește și: Noi informații despre NSA. Ce se întâmplă cu fotografiile de pe Internet
Washington Post a prezentat copia unui document oficial cu caracter secret, funizată de fostul consultant NSA Edward Snowden, refugiat în Rusia.
Mandatul oferit de FISC nu arată că NSA a interceptat neapărat comunicaţii din toate aceste ţări şi entităţi, dar, în caz de necesitate, Agenţia americană poate efectua interceptări în mod legal.
"Aceste documente relevă atât scopul potenţial al activităţilor de spionaj, cât şi rolul modest pe care instanţele îl au în materie de supraveghere", acuză Jameel Jaffer, un reprezentant al organizaţiei American Civil Liberties Union.
Agenţia pentru Securitatea Naţională nu a avut o reacţie oficială, dar oficiali NSA au explicat că există totuşi numeroase instrumente de verificare a activităţilor de spionaj, care trebuie să primească autorizarea direct de la preşedintele Statelor Unite, mai menționează sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News