Radio Europa Liberă a fost unul dintre cei mai puternici dușmani ai regimului comunist din România, motiv pentru care Securitatea a încercat prin toate metodele să-l reducă la tăcere. „Cine a fost spionul de la Europa Liberă” este întrebarea la care nici până acum nu există un răspuns cert. A fost unul, au fost mai mulți? Cum a încercat Securitatea să-și infiltreze informatorii în secția română de la radio Europa Liberă, să îi compromită pe membrii redacției și chiar să-i elimine fizic pe jurnaliștii postului? 

Regimul comunist, prin mâna înarmată care a fost Securitatea, își dorea închiderea postului de radio sau măcar reducerea finanțării acestuia, făcând demersuri în acest sens, după cum reiese dintr-un document aflat în dosarul de obiectiv din arhiva CNSAS. Securitatea considera că permiterea funcționării Europei Libere pe teritoriul RFG era de natură „să ducă la înrăutățirea relațiilor dintre „Kogălniceanu” și celelalte țări socialiste”.

Un atelier de reparații auto din München, printre obiectivele Securității

Pe 17.03.1975, Securitatea deschidea dosarul de obiectiv cu numele conspirativ „MELIȚA” privind postul de radio Europa Liberă din „Ograda” - probabil unul dintre numele de cod folosit pentru Germania de Vest sau pentru München. Din acel an și până la Revoluția din 1989, Securitatea a întocmit mai multe planuri de măsuri pentru a anihila secția română a postului de radio, care devenise nu doar o opoziție puternică, care prezenta realitatea dramatică din țară, adevărul despre regimul comunist din România, ci și speranța românilor că la un moment dat coșmarul se va încheia. Radio Europa Liberă a fost probabil cel mai bun și fidel prieten al românilor care erau opresați în propria țară, închiși între granițele ei.  

Unul dintre planurile de măsuri realizate de Ministerul de Interne, UM 0920, cu nr F118 din decembrie 1977, prezintă directivele pentru anul următor, existând responsabili și termene de rezolvare. Printre acestea, Securitatea își propune să folosească mai eficient „potențialul informativ de care dispune” pentru reducerea la tăcere a „dușmanului”. Securitatea le cere ofițerilor desemnați să reactiveze toți informatorii pe care îi au în țară și în străinătate, și care ar fi putut fi infiltrați în secția română a redacției de la München.

Securitatea ajunsese până acolo încât l-au racolat sau s-au folosit în orb, fără ca acesta să știe, pe proprietarul unui atelier de reparații auto din München, „care deservea personalul <Meliței>”, acolo unde majoritatea angajaților secției române a postului de radio își reparau mașinile. Proprietarul atelierului avea numele conspirativ de „Barta Geza”. Aceasta este, de altfel, o practică a Securității, de a verifica și încerca să racoleze pe oricine intra în contact cu persoanele vizate, indiferent dacă erau membri ai familie, prieteni, colegi de serviciu, vecini sau alte persoane de care s-ar fi putut folosi.

Zeci de informatori trimiși să se infiltreze în secția română a radiolului Europa Liberă de la München

În dosarul de obiectiv, Securitatea îi listează pe toți informatorii care ar fi putut fi reactivați și „dirijați” pentru a ajunge cât mai aproape de orice redactor al secției române de la Europa Liberă, fie că erau din Germania de Est sau de Vest, din România sau din orice altă țară din Europa. Printre aceștia se aflau și persoane pe care Securitatea își propunea să le abordeze și să le convingă să-și toarne colegii. În planul de măsuri pe 1978 sunt menționați „Lovin”, redactor la secția română a „Meliței”, care era în relații apropiate cu Noel Bernard și conducerea americană a postului și „Leul”, un „colaborator al secției române a „Meliței”, care întreținea relații apropiate cu Noel Bernard, Emil Georgescu și alți jurnaliști din cadrul redacției. 

Securitatea încerca să se folosească de un fost șef al biroului Europa Liberă, cu nume de cod „Lupu”, aflat într-o altă țară europeană, posibil Franța, pe care Securitatea o numea „Prislop”, în momentul respectiv fiind colaborator extern, în relații apropiate cu Noel Bernard și „angajații biroului al Europei Libere”. 

Securitatea voia să o reactiveze și pe informatoarea „Monica”, care era „fiica unui angajat al secției române, în relații apropiate cu Ioana Magura și Noel Bernard, care a fost trimisă definitiv în „Kogălniceanu” în anul 1977 și urmează a fi angajată la secția română a postului de radio”.

„Valeriu”, angajat al postului de radio „Deutche Welle”, „Amadeo”, „Livia”, care aveau legătură cu jurnaliștii de la Europa Liberă, sunt alți posibili informatori ai Securității. 

„Va fi definitivată acțiunea de recrutare în țară a lui „Vlad”, cetățean „kogălnicean”, originar din România, care prin intermediul sursei „Leul ”urmează a fi angajat la secția română a „Melitei””, era una dintre măsurile care trebuiau realizate în acel an.
Un al informator, cu nume de cod „Silviu Popa” avea sarcina să obțină un post permanent la Cenaclul literar, deoarece ar fi putut să-și folosească prietenii de acolo pentru a obține informații despre redacția de la München.

Toți membrii secției române a radioului Europa Liberă aveau dosar de urmărire, chiar dacă erau cetățeni ai altui stat. Acest lucru nu a împiedicat Securitatea să-i rumărească, pe ei și pe familiilor lor rămase în țară, despre care știau tot ce fac, ce spun, ce scriu, să le urmărească corespondența, să le asculte telefoanele, să le verifice vecinii, toate cu scopul de a găsi informații care să-i compromită sau să-I șantajeze, așa cum, de altfel, proceda cu toți cetățenii din țară care îndrăzneau să ridice capul. Nu se știe nici în acest moment care a fost bugetul pe care Securitatea l-a alocat pentru a plăti zeci de informatori transferați în străinătate cu scopul de a găsi informații compromițătoare despre cei care spuneau adevărul despre regimul comunist seară de seară și pe care o țară întreagă captivă îi asculta cu speranță.

„Instruirea surselor „Riva”, „Barbu Alexandru”, „Barbu Gelu”, „Old”, „Sandulescu”,„Valeriu”, „Ovidiu”, și trimiterea lor temporară în „Kogălniceanu” cu sarcini de contactare a elementelor de la secția română a „Melitei” și obținerea de date compromițătoare la adresa lui „Victor”, „Nacu”, „Bastardul”, „Olteanu” și a celorlați angajați lucrați pe bază de dosar de urmărire informativă. (…) Trimiterea pe termen îndelungat în „Galaxia” și „Kogălnieanu” a sursei „Lelouche” cu sarcina de contactare a elementelor de conducere a secției române a „Melitei””.

Cine a fost spionul de la Europa Liberă

Un personaj important, care se detașează dintre zecile de informatori ai Securității, a fost „Kraus”, despre care Securitatea spunea în dosarul de obiectiv al Europei Libere că era în „tratative avansate” pentru angajarea la postul de radio, ca adjunct. Despre acesta, Liviu Tofan, care a lucrat 20 de ani în redacția românească a radio Europa Liberă, dezvăluie în cartea sa Ne-au ținut în viață. Radio Europa Liberă, 1970-1990 identitatea lui „Kraus”, despre care spune că ar fi fost singurul agent al Securității infiltrat în redacția de la München. „În afară de numeroși vizitatori-informatori care ni se dădeau prieteni, Securitatea nu a avut un agent implantat efectiv în redacția  Europei Libere din München. (…) Și totuși… a existat un agent al Securității, care a reușit să fie angajat al redacției, dar pentru foarte  scurt timp: ianuarie-martie 1979. (…) Se numea Ivan Deneș. Abia la a doua întâlnire cu el, în februarie 2009, l-am făcut să mărturisească”, spune Liviu Tofan, șef al secției de Știri și director adjunct al Europei Libere. Spionul de la Europa Liberă a avut mai multe nume conspirative – „Konrad”, „Aurel Bantaș”, „Alexandru Sîrbu”, „GX-36”, „Petre Pintilie”.

„A reușit, pentru scurt timp, să înfăptuiască visul de aur al Securității (DIE): penetrarea redacției din München a Europei Libere. La începutul anului 1979, “GX-36”, sau “Kraus”, devenea angajat cu acte în regulă al secției române de la Radio Europa Liberă. Din fericire, doar pentru cîteva luni. Fiind încă în perioada de probă, conducerea americană îi desface rapid contractul de muncă. Apăruseră suspiciuni privind comportamentul respectivului în perioda de detenție de pînă în 1964. Poate existau și alte suspiciuni. Dar ele nu au fost niciodata confirmate. Pînă în decembrie 2008, cînd IRIR descoperă la CNSAS dosarul aparent complet al agentului, clasat abia în iulie 1991”, potrivit Institutului Român de Istorie Recentă.

GX-36 a fost recrutat ca informator în 1963, în timpul detenției la închisoarea din Gherla. În anul 1964, după grațiere, a fost  introdus în rețeua informativă. „Pe baza unei munci asidue s-a reușit instruirea și pregătirea sa în vederea plecării în Israel cu sarcini informative, acțiune ce a fost aprobată de Ministerul de Interne cu nr. 002293, din 28 iulie 1970. După stabilirea sa în Israel (1971) și ulterior în RFG (1972), „GX-36” a respectat instructajul făcut în țară și ne-a comunicat mai multe informații atât cu privire la situația sa, cât și referitor la relațiile sale ce prezintă interes operativ”, se arată într-o notă aflată în dosarul de la CNSAS, Fond SIE.

Institutul Român de Istorie Recentă consideră că „acesta pare să fie, din cîte cunoaștem, singurul caz în care Securitatea/DIE/CIE a reușit să infiltreze un agent în departamentul românesc al Europei Libere de la München. După îndepărtarea din departamentul românesc, agentul a continuat să mențină legătura cu Europa Liberă, făcînd un fel de joc dublu: culegea informații despre oamenii și evenimentele de la radio, dar, în același timp, furniza Europei Libere rapoarte – nesolicitate, dar acceptate și remunerate – despre starea de spirit din România în urma deselor sale vizite în țară”. 

Este greu de spus însă acest lucru în condițiile în care transferul dosarelor de la serviciile secrete spere CNSAS nu s-a încheiat nici acum, iar sutele de dosare care privesc radio Europa Liberă și pe colaboratorii, informatorii, agenții și ofițerii care s-au ocupat de acest „obiectiv” mai pot ascunde încă mari surprize. 

Acțiuni de influențare puse la cale de Securitate

Una din preocupările Securității de-a lungul timpului a fost să racoleze personalități din mediul cultural și științific, cu o rețea de cunoștințe și prieteni în Occident, care să fie folosiți pentru a influența opinia publică occidentală, pentru a apăra regimul comunist, dar și pentru a reuși să publice în presa internațională articole favorabile dictatorilor de la București și să critice exilul românesc, acolo unde existau numeroase personalități de prim rang, credibile, opozanți cunoscuți ai regimului comunist din țară. În cazul radioului Europa Liberă, Securitatea a activat pe „Mitrea”, „Dinu” din „Galaxia”, pe „John”, „Popescu”, „Udrea” , care publicaseră deja în presa internațională articole de specialitate.

În același sens, planul de măsuri din 1978 se referă și extinderea măsurilor de „influențare în cercuri politice și guvernamentale din SUA, RFG, Franța și alte țări pentru încetarea activității „Meliței””.

Securitatea voia ca personalități de prestigiu din emigrație să fie determinate să ia atitudine publică față de activitatea de „denigrare la adresa RSR, de propagandă și de spionaj” a Europei Libere, în acest sens fiind folosiți „Bujor”, „Alexandru”, „Lucian”, „M-1”, „Florescu”, „Dinu” din „Galaxia”, dar și „Gavrilescu”, „James”, „John”, „Popescu” din „Luntrea”, „Udrea” din „Schela”, „Arthur și „Patrick” din „Ghime”. După cum se observă, Securitatea nu a dat doar fiecărui obiectiv, fiecărei ținte sau fiecărui informator, un nume de cod, ci și țărilor unde aceștia locuiau.

Securitatea urmărea închiderea secției române de la Europa Liberă sau măcar reducerea subvențiilor alocate pentru funcționare sa. Instituția de forță din RSR își propune să acționeze pe lângă autoritățile din RFG, care permiteau funcționarea radioului pe teritoriul ei, „fapt care e de natură să ducă la înrăutățirea relațiilor dintre „Kogălniceanu” și celelalte țări socialiste”.

„Prin surse de influențare și persoane de încredere din SUA se va acționa pe lângă oficialitățile americane pentru a reduce subvențiile acodate secției române a postului de radio „Melința””. 

O altă măsură prin care Securitatea intenționa să convingă Occidentul că radio Europa Liberă nu este decât un post „denigrator” era să invite în țară oameni de știință și cultură, ziariști, scriitori, reporteri de la unele posturi de radio și TV pe care să-I influențeze, ca la întoarcerea în țările lor să publice și să difuzeze „materiale care să vină în contradicție cu ceea ce susține „Melița” despre tara noastră, în scopul creării unor polemici și contradicții care să conducă, în final, la demascarea adevăratelor scopuri urmărite de „Melița””.

În țară, cu toate că supravegherea cetățenilor era extinsă la scară largă, mai mulți români curajoși reușeau să expedieze la Europa Liberă informații din fortăreața comunistă. Acestea erau trimise prin cunoștințe sau membri ai familiei care veneau în țară pentru câteva zile și făceau și serviciul de a transporta mesaje din închisoarea în care e regimul comunist transformase România. 

„În cooperare cu UM 0647 să-i identifice pe cei care furnizează date și informații Europei Libere, modalități, canale de legătură și adresele poștale folosite (…) Totodată, vor fi analizate posibilitățile de preluare a unor asemenea canale de legătură sub controlul nostru în vederea realizării unor acțiuni de dezinformare, compromitere și izolare a salariaților „Meliței””.

„Aici Radio Europa Liberă“  

„Aici Radio Europa Liberă“  era semnalul care străbătea în locuințele înghețate din România, acompaniat de „Rapsodia Română“ a lui George Enescu. Departamentul românesc al postului de radio Europa Liberă a funcţionat între anii 1950 – 1995. „Redacția în limba română a Europa Liberă este parte a Radio Free Europe/Radio Liberty, RFE/RL, companie media independentă finanțată de Congresul Statelor Unite, prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Media Globală (United States Agency for Global Media (USAGM)). Independența editorială a Europei Libere este garantată de legea americană”, potrivit www.europalibera.ro. 

Directori ai secţiei române până în 1990

Mihail Fărcăşanu 1950-1953; Camil Ring 1953-1954; Alexandru Gregorian 1954-1955; Noel Bernard 1955-1958; Ghiţă Ionescu 1958-1963; Preda Bunescu 1963-1965; Noel Bernard 1965-1981; Mihail Cismărescu 1981-1983; Vlad Georgescu 1983-1988; Nicolae Stroescu-Stînişoară 1988-1989; Nestor Rateș 1989.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News