Prefectul demisionar al judeţului Caraş-Severin, Matei Lupu, este acuzat de procurorii DIICOT că ar fi intervenit la conducerea IPJ Caraş-Severin pentru a opri anchetele care vizau două persoane, printre care şi un coleg de şcoală. În documentele procurorilor, citate de Agerpes, se arată că, în luna august 2019, Matei Lupu a intervenit în două rânduri la ofiţeri de poliţie din cadrul IPJ Caraş-Severin, solicitându-le acestora să favorizeze două persoane.
Astfel, pe 12 august 2019, prefectul a contactat telefonic un comisar şef de poliţie pentru favorizarea unui coleg de şcoală din Moldova Nouă, prins că a pierdut o cantitate de muniţie. Cum comisarul şef a dat dovadă de "pasivitate", Matei Lupu a apelat la Radu Ştefan, şeful Serviciului Arme şi Muniţii din cadrul IPJ Caraş-Severin, pentru a "rezolva" problema. Deşi se afla în concediu, Radu Ştefan a pus fără nicio ezitare la dispoziţie prefectului un om din Serviciului Arme şi Muniţii, care la rândul lui i-a cerut unui poliţist să dea curs celor solicitate de Matei Lupu.
De asemenea, la data de 14 august 2019, Matei Lupu a intervenit la şeful adjunct al IPJ Caraş-Severin şi i-a cerut să intervină într-o anchetă şi să protejeze o persoană suspectă de tăiere de material lemnos.
Matei Lupu a demisionat joi din funcţie, după ce a fost pus sub control judiciar de DIICOT şi are interdicţia de a părăsi ţara.
DIICOT: grup infracţional organizat
Conform DIICOT, începând cu anul 2017, în judeţul Caraş-Severin s-a constituit un grup infracţional organizat, format din Radu Ştefan, şeful Serviciului Arme şi Muniţii din cadrul IPJ Caraş-Severin, un ofiţer şi trei agenţi de poliţie din acelaşi serviciu, precum şi administratorul şi angajatul unei societăţi comerciale autorizate în domeniul armelor şi muniţiilor.
La acest grup au aderat şi alte persoane, scopul fiind de obţinere a unor beneficii de la persoane care intenţionau să obţină autorizaţia de procurare a unei arme sau de la persoane care deţineau deja arme şi care săvârşeau diverse infracţiuni sau contravenţii la regimul armelor şi muniţiilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video