Data publicării:
Documentarul ”Wild Danube”, realizat de producătorul de televiziune britanic Charlie Ottley, lansat oficial
La începutul acestei săptămâni, administratorul public al județului Tulcea, Dumitru Mergeani, a participat la lansarea pe plan regional a documentarului ”Wild Danube”, realizat de producătorul de televiziune britanic Charlie Ottley.
Evenimentul, care s-a bucurat de prezența celebrului om de televiziune, a fost găzduit de Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării, care, de la bun început, s-a implicat activ în materializarea acestui proiect.
”Am ținut neapărat să vin să-l cunosc pe omul care a făcut atât de mult pentru Delta Dunării și, bineînțeles, să-i mulțumesc pentru că ne-a oferit această oportunitate fantastică de a promova Delta Dunării la nivel național, dar mai ales la nivel internațional, întrucât am înțeles că documentarul va fi difuzat și de postul britanic de televiziune BBC.
Domnule Charlie Ottley, nu pot decât să vă mulțumesc pentru acest minunat produs de promovare, pentru ceea ce ați făcut pentru noi prin elaborarea și difuzarea acestuia: o promovare extraordinară a unui colț de rai, evident extraordinar, realizată de un profesionist și, totodată, un om extraordinar.
Proiectul acesta este unul de suflet pentru tulceni, pentru că ne reprezintă, și de aceea vă felicităm și vă suntem recunoscători pentru tot ceea ce ați realizat dând viață documentarului ”Wild Danube“, a declarat administratorul public al județului în discursul său.
”Ar trebui să existe o comunicare între toate autorităţile care au grijă de Deltă. Cred că suntem cu toţii de acord că este vital să protejăm biodiversitatea, dar, de asemenea, este important să-i protejăm şi pe oamenii care trăiesc aici. Filmul nostru este despre cum poţi obţine echilibrul între nevoile oamenilor şi ecosistemele naturale. Aici se poate face turism, poate să fie şi piscicultură, iar aceste activităţi pot să coexiste, fără să fie în detrimentul naturii. Delta este nu doar bijuteria de pe coroana României, în turism sau în biodiversitate. Este şi un loc care trebuie protejat pentru viitor”, a declarat pentru Agerpres Charlie Ottley.
Producătorul de televiziune britanic şi-a exprimat speranţa de a continua colaborarea pentru a promova Delta Dunării ca Amazonul Europei,
Documentarul ”Wild Danube” a fost difuzat la nivel național pe data de 1 decembrie, iar din luna ianuarie a anului 2022 urmează a fi prezent pe ecranele din Marea Britanie, grație postului BBC.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News